Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Societatea civilă face praf „legea privind dezinformarea”. Promo-LEX cere eliminarea amendamentului

24 Mart. 2025, 17:28
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
24 Mart. 2025, 17:28 // Actualitate //  Victoria Laur

Asociația Promo-Lex a criticat inițiativa de modificare a Codului Contravențional, prin intermediul căreia urmează să fie aplicate pedepse pentru dezinformare. Reprezentanții societății civile menționează că amendamentul care prevede amenzi pentru răspândirea informațiilor false ar trebui retras.

Reprezentanții Promo-LEX s-au adresat Comisiei juridice, numiri și imunități din Legislativ cu solicitarea de a fi examinate constatările și recomandările Asociației, cu referire la inițiativă. Potrivit lor, sunt necesare mai multe modificări ale proiectului, care să elimine discriminarea și lipsa toleranței.

Referindu-se la prevederile privind dezinformarea online, specialiștii punctează că că prevederile propuse sunt „în totală disonanță cu principiul clarității, accesibilității și previzibilității legii”.

„Atragem atenția asupra faptului că „discursul de ură” este un fenomen distinct de cel de „dezinformare”. Conform definiției de „dezinformare” din Codul serviciilor media audiovizuale, această acțiune are ca scop „să dăuneze securității naționale”. Discursul de ură ca faptă contravențională prevăzută de art. 52, alin. (3) CC are ca obiect relațiile sociale care sunt vătămate sau puse în pericol prin actul de conduită ilicită (acțiunea – inacțiunea) al făptuitorului/contravenientului. În cazul contravenției prevăzute de art. 70/1 CC, obiectul juridic este constituit din relațiile sociale care au ca fundament dreptul la egalitate în fața legii.

Reieșind din cele expuse, considerăm că propunerea de completare a Codului contravențional prin introducerea art. 704 trebuie eliminată”, punctează specialiștii de la Promo-LEX.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anterior, experții de la CJI au transmis că reglementări similare cu cele propuse recent de deputații în Parlamentul Republicii Moldova se regăsesc în legislația contravențională a Rusiei și a Tunisiei. Aceștia s-au declarat îngrijorați de înregistrarea amendamentului și au cerut ca acesta să nu fie votat.

Amintim că, recent, parlamentarii au amânat consultările pe marginea inițiativei. Discuțiile erau programate pentru vineri, însă după mai multe critici dure din partea societății civile, jurnaliștilor și opoziției, deputații au renunțat la desfășurarea lor.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:05 // Societate //  Valentina Buza

Circa 1.200 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate astăzi, 31 octombrie, în lacul din Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu”, din sectorul Rîșcani al Capitalei. Primarul Ion Ceban a precizat că este a treia intervenție de acest fel, după cele organizate în parcurile „La Izvor” și „Valea Trandafirilor”.

Totodată, în această dimineață, alte 750 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate în lacul de pe strada Albișoara.

Potrivit edilului, Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu” a trecut prin lucrări ample de reabilitare și modernizare. Au fost amenajate terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, alei și faleze în jurul lacului.

De asemenea, au fost instalate un nou sistem de iluminat public, camere de supraveghere și mobilier urban, iar zona a fost completată cu un spațiu de plajă.

Ion Ceban afirmă că municipalitatea continuă investițiile în protejarea și întreținerea parcurilor și lacurilor din Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!