Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Sondaj: Maia Sandu, pe locul locul șase în topul celor mai de încredere lideri străini pentru ucraineni

11 Ian. 2023, 07:46
 // Categoria: Breaking News // Autor:  Redacția Realitatea
11 Ian. 2023, 07:46 // Breaking News //  Redacția Realitatea

Președinta Maia Sandu este pe locul 6 în topul celor mai de încredere lideri străini pentru ucraineni, cu 50,4%, aceștia având mai multă încredere în șefa statului decât în anul precedent. Cel puțin asta arată datele unui sondaj al New Europe Center, potrivit tv8.md. Pe locul întâi, se poziționează președintele Poloniei, Andrzej Duda, care a câștigat opinia publică din Ucraina pentru al doilea an consecutiv – 87% dintre cetățeni au încredere în el.

Președintele SUA Joe Biden (79%) și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, (73%) ocupă locul al doilea, respectiv al treilea. Se înregistrează o creștere semnificativă a încrederii pentru liderii străini față de 2021. În același timp, se poate presupune că primii trei lideri ar putea fi ușor întrecuți de fostul premier britanic Boris Johnson, pe care ucrainenii îl respectă foarte mult.

Este de remarcat, însă, că noul șef al guvernului britanic, Rishi Sunak, se află pe locul patru – 64% dintre ucraineni au încredere în el. „Aceste date pot indica faptul că ucrainenii sunt conștienți de faptul că sprijinul pentru Ucraina în fața unei invazii la scară largă este oferit de state, și nu personal de liderii lor. Prin urmare, Regatul Unit va rămâne un prieten al Ucrainei, indiferent de cine conduce guvernul”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Putin și Lukașenko sunt liderii străini în care ucrainenii nu au cea mai mare încredere pentru al doilea an consecutiv – 97% și 94% dintre respondenți. O mare parte dintre ucraineni au, de asemenea, neîncredere în Xi Jinping, președintele Chinei (73%) și prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban (69%) – comparativ cu 2021, neîncrederea față de acești lideri s-a triplat.

De asemenea, ucrainenii au început să aibă mai puțină încredere în liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, (nivelul de neîncredere a crescut cu 27%) și cel francez, Emmanuel Macron (cu 14%).

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 22:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Sept. 2026, 22:01 // Slider //  Ana Panaguța

Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și fals în acte publice. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Prejudiciul total cauzat statului a fost estimat la peste 1,2 milioane de lei.

Instanța a dispus executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis și i-a interzis, timp de patru ani, să exercite activitatea de executor judecătoresc sau alte activități ce țin de gestionarea și administrarea bunurilor materiale.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, fostul executor a fost plasat în arest preventiv și anunțat în căutare.

Potrivit probelor administrate de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, în perioada 2008–2010, acesta și-ar fi folosit funcția pentru a-și însuși bani și bunuri care îi erau încredințate pentru executarea unor hotărâri și stingerea unor creanțe.

Anchetatorii susțin că fostul executor nu ar fi transferat banii care urmau să ajungă în conturile statului, ale biroului executorului sau în contul trezorerial, ci și i-ar fi însușit. Ulterior, acesta ar fi nimicit procedurile de executare.

Prejudiciul total cauzat statului a fost estimat la peste 1,2 milioane de lei. Din această sumă, peste 1,1 milioane de lei au fost restituite.

Instanța a admis și acțiunea civilă înaintată de procuror și a dispus încasarea de la inculpat a peste 5 500 de lei în beneficiul statului, cu titlu de prejudiciu material. Totodată, peste 64 000 de lei au fost confiscați în folosul statului, fiind considerați bani rezultați din infracțiune.

Fostul executor a mai fost vizat în alte dosare penale. Într-unul dintre acestea, el a fost acuzat că ar fi transferat ilegal peste 80 000 de lei de pe contul unei companii pe contul său bancar, urmărind încasarea unui onorariu mai mare. Instanța l-a achitat în acest caz, constatând că faptele nu întrunesc elementele infracțiunii imputate.

Într-o altă cauză, fostul executor a fost găsit vinovat de fals în acte publice, însă a fost liberat de pedeapsa penală din cauza expirării termenului de prescripție.

Acesta a mai fost acuzat că ar fi încasat de două ori suma de 4 630 de lei pentru executarea unei hotărâri judecătorești. În acest caz, instanța a încetat procesul penal, după recalificarea faptelor în baza Codului contravențional, tot din cauza expirării termenului de prescripție.

Într-un alt dosar, în care i-a fost imputată însușirea a 5 000 de euro ce urmau să fie confiscați în folosul statului, instanța l-a achitat, constatând că fapta nu a fost comisă de inculpat.

Sentința pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.