Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

SONDAJ PAS, în cădere liberă, iar Partidul „ȘOR”, creștere constantă în preferințele alegătorilor

29 Iun. 2022, 14:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
29 Iun. 2022, 14:06 // Societate //  Realitatea.md

Partidul Acțiune și Solidaritate pierde tot mai mulți alegători, iar Partidul „ȘOR” câștigă tot mai multă încredere din partea populației. Cel puțin asta arată cel mai recent sondaj, publicat astăzi de iData.

Astfel, potrivit cercetării sociologice, dacă duminică ar avea loc alegeri, PAS ar acumula doar 22,6 procente din voturile alegătorilor, aproape de trei ori mai puțin decât procentajul adunat la alegerile parlamentare din vara anului trecut. În același timp, Partidul „ȘOR” ar acumula, în cazul unor alegeri parlamentare anticipate, aproape 13 la sută din voturile moldovenilor, mai mult decât dublu față de scorul acumulat vara trecută.

Cele mai multe voturi le-ar acumula Blocul Comuniștilor și Socialiștilor – 26,3 la sută. În ceea ce privește distribuirea mandatelor în Parlament, cele mai multe mandate vor reveni BECS – 43, PAS ar obține 37 de mandate, iar Partidul „ȘOR” 21 de mandate de deputat.

Sondajul a fost efectuat în iunie 2022, pe un eșantion de 1095 de respondenți.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 18:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 18:33 // Societate //  Daniela Baranovschi

Peste 50 de tineri vor face stagii plătite în instituțiile publice, unde vor putea acumula experiență de muncă și se vor implica în activitatea administrației. Aceștia au fost selectați în cadrul celei de-a șasea ediții a Programului de stagii plătite în serviciul public, la care au aplicat 218 candidați.

Dintre aceștia, 193 au ajuns la etapa interviului, iar 51 au fost selectați pentru stagii. Participanții vor fi remunerați și vor lucra sub îndrumarea unor mentori, având posibilitatea să cunoască direct activitatea instituțiilor statului.

La lansarea programului, premierul Vasile Tofan i-a îndemnat pe tineri să ia în considerare o carieră în serviciul public și să se implice în schimbarea lucrurilor. Acesta a menționat că munca în administrație le poate oferi posibilitatea de a contribui direct la dezvoltarea țării.

„Cred că în această sală ar putea fi un viitor ministru sau prim-ministru. Vă încurajez să aveți determinarea și dârzenia să dați o șansă serviciului public”, a menționat șeful Executivului.

Șeful Guvernului a vorbit și despre necesitatea unor salarii care să motiveze angajații din sectorul public, menționând că autoritățile încearcă să îmbunătățească treptat condițiile de remunerare.

La rândul său, secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub, i-a încurajat pe participanți să profite de experiența oferită și să vină cu idei noi pentru îmbunătățirea serviciilor publice.

Programul urmărește să atragă tineri profesioniști în administrația publică și să le ofere o primă experiență de lucru în instituțiile statului. Până acum, 56 de foști stagiari au fost angajați în serviciul public, iar alte 70 de persoane se află în Corpul de rezervă al stagiarilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!