Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Spania monitorizează un petrolier suspect din „flota fantomă” a Rusiei în Marea Mediterană

27 Ian. 2026, 22:41
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
27 Ian. 2026, 22:41 // În Lume //  Ana Panaguța

Spania a anunțat, marți, 27 ianuarie curent, că urmărește îndeaproape situația unui petrolier cu probleme tehnice în Marea Mediterană, suspectat că face parte din așa-numita „flotă din umbră” folosită de Rusia pentru exportul de petrol în afara sancțiunilor occidentale, informează antena3.ro.

Petrolierul „Chariot Tide”, navă sub pavilion mozambican, se deplasează în prezent „cu viteza de 7 noduri în direcţia Tanger Med (în Maroc)”, după apariția unei defecțiuni la motor, a declarat o sursă din Ministerul spaniol al Transporturilor.

Nava se află sub sancțiuni europene și britanice pentru transportul de petrol rusesc. Datele de monitorizare a traficului maritim arată că, pe 30 decembrie, petrolierul era ancorat într-un terminal petrolier din nord-vestul Rusiei. Pe 22 ianuarie, acesta a suferit o defecțiune la motor în timpul traversării strâmtorii Gibraltar.

Inițial, autoritățile marocane au coordonat operațiunile de asistență, însă curenții marini au împins nava spre est, în apele internaționale dintre Spania și Africa de Nord.

Petrolierul a ajuns la aproximativ 33 de mile nautice, adică aproape 60 de kilometri, de coasta spaniolă, situație care a determinat intervenția autorității spaniole pentru siguranță maritimă.

Surse spaniole precizează că nava încearcă în continuare să ajungă în portul Tanger și se află „sub escorta” unei nave spaniole. Aceleași surse nu au oferit detalii privind eventuala încărcătură de petrol, care, din perspectiva Uniunii Europene, ar putea intra sub incidența sancțiunilor.

După invazia Rusiei în Ucraina, Uniunea Europeană a inclus pe lista de sancțiuni aproximativ 600 de nave implicate în transportul petrolului rusesc.

Așa-numita „flotă din umbră” este estimată la circa 1.400 de nave, multe dintre ele vechi și cu probleme tehnice. Rusia a creat această flotă pentru a menține exporturile de petrol, în pofida sancțiunilor impuse de statele occidentale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!