Inspectoratul General al Poliției anunță că, în perioada 17 – 23 aprilie, polițiștii vor intensifica activitățile de monitorizare a traficului rutier, inclusiv cu echipamentele speciale. Se întâmplă în contextul în care cele mai multe accidentele rutiere se produc din cauza vitezei excesive.
„Pentru responsabilizarea șoferilor, la 21 aprilie se va organiza și un “#Speed_marathon” pentru 24 ore, în cadrul căruia radarele din dotarea INSP vor fi utilizate la capacitate maximă (acțiune sub egida #ROADPOL )”, anunță IGP.
De la începutul anului, din cauza vitezei s-au produs 135 de accidente rutiere, în urma cărora 19 persoane au decedat şi 163 au fost traumatizate.
Adițional, IGP mai scrie ”Vă îndemnăm să nu vă exprimați nemulțumirea față de polițiști, iar în cazul în care nu sunteți de acord cu sancțiunea aplicată să contestați decizia agentului constatator conform procedurii. Pentru a nu fi documentați- nu încălcați”.


