Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Andrei Spînu: „În luna mai va trebui să asigurăm deficitul de 30% din totalul energiei electrice”

03 Mai 2022, 07:23
 // Categoria: Economie // Autor:  Redacția Realitatea
03 Mai 2022, 07:23 // Economie //  Redacția Realitatea

Vicepremierul Andrei Spînu spune că prioritatea guvernării pentru această lună este să identifice de la companii din Ucraina încă 30% din totalul energiei electrice necesare Republicii Moldova. Oficialul spune că decizia de a procura, în continuare, energie electrică de la Cuciurgan la un preț cu 6 dolari mai mare față de luna trecută, este una bună. Potrivit lui Spînu, Republica Moldova oricum achită un preț mai mic la energia electrică față de alte state.

Vicepremierul Andrei Spînu spune că pe perioada lunii mai, Energocom va încheia contracte de achiziție a energiei electrice în baza negocierilor directe, procedura de achiziție inițiată anterior fiind anulată, transmite ipn.md.Cel mai mare volum de energie electrică va fi procurat și în luna mai de la Centrala de la Cuciurgan.

„Conform deciziei Comisiei Situații Excepționale, noi va trebui să asigurăm deficitul de 30%, cu toate că în luna mai Cuciurganul ar putea produce până la 85%, s-ar putea să avem nevoie de mai puțin de 30%. Continuăm discuțiile cu Ucraina, inclusiv, la nivel politic, ca să găsim o alternativă. Să vedem dacă e cazul să mai organizăm licitație, ca să vedem dacă avem oferte mai bune”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Potrivit autorităților, Chișinăul achită Cuciurganului în luna mai un preț de 59,5 de dolari pentru un MW/h, cu 6 dolari mai mare față de prețul vechi.

„Acum avem discuții directe și cu MGRES, și cu companii din Ucraina, pentru că nu avem alte soluții. Asta a fost cea mai bună soluție identificată și, apropo, nu este o soluție rea. Avem în continuare prețuri mici sau comparabile cu ce am avut până acum”, a mai spus Andrei Spînu.

Anterior, premierul Natalia Gavrilița a dat asigurări că, deși prețul de achiziție a energiei electrice este mai mare, tarifele pentru consumatorii casnici pentru luna mai nu vor crește. La 1 aprilie au intrat deja în vigoare tarifele majorate la energia electrică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acum consumatorii Premier Energy, adică cei din sudul și centrul țării, achită un tarif mai mare cu 66 de bani pentru un kWh, iar consumatorii din nordul țării achită cu 47 de bani mai mult, față de tariful din luna martie.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!