Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Surse occidentale și ucrainene: Putin ar putea declara oficial război Ucrainei pe 9 mai

03 Mai 2022, 07:48
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
03 Mai 2022, 07:48 // În Lume //  Redacția Realitatea

Mai multe surse americane și occidentale susțin că preşedintele Vladimir Putin ar putea să declare oficial război Ucrainei pe 9 mai, ceea ce ar permite mobilizarea rezerviştilor şi noi recrutări. Asta în timp ce armata rusă încearcă să cucerească estul şi sudul Ucrainei, transmite Le Figaro.

9 mai, cunoscută drept ”Ziua Victoriei” în Rusia, comemorează înfrângerea naziştilor de către ruşi în 1945.

Oficialii occidentali au crezut de mult că Putin va valorifica semnificaţia simbolică a zilei pentru a anunţa sfârşitul operaţiunii militare speciale în Ucraina şi succesul ”denazificării” în acea ţară, ceea ce ministrul rus de externe Serghei Lavrov a negat oficial.

„Cred că va încerca să iasă din operaţiunea sa specială. El a lansat totul, pregătind scena pentru a putea spune: Uite, acum este un război împotriva naziştilor şi ceea ce am nevoie este de mai mulţi oameni. Am nevoie de mai multă carne de tun rusească”, a declarat săptămâna trecută secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, la radioul LBC.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat că există ”motive întemeiate să credem că ruşii vor face tot ce pot pentru a folosi” 9 mai în scopuri propagandistice, scrie news.ro.

Price a adăugat că este la curent cu ”speculaţiile că Rusia ar putea declara oficial război” pe 9 mai.

„Ar fi o mare ironie dacă Moscova ar profita de ocazia Zilei Victoriei pentru a declara război, ceea ce în sine le-ar permite să mărească recruţii într-un mod pe care nu sunt în stare să o facă acum, într-un mod care să dezvăluie lumea că efortul lor de război eşuează, că se frământă în campania şi obiectivele lor militare”, a afirmat Price.

Alte scenarii sunt, însă, luate în considerare, cum ar fi anexarea teritoriilor separatiste Lugansk şi Doneţk în estul Ucrainei, un impuls major spre Odessa în sud sau declararea controlului deplin al oraşului-port Mariupol din sud.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 21:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 21:57 // Slider //  Vlada Ciorici

Situația privind nivelul apei în nordul Republicii Moldova s-a îmbunătățit considerabil în ultima săptămână, a anunțat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, sâmbătă, 24 octombrie. Potrivit lui Hajder, nivelul a început să crească pe 18 octombrie, datorită precipitațiilor din Ucraina și din nordul țării.

Începând cu 22 octombrie, deversările au ajuns la un debit de 60 m³/s.

„Astfel, începând cu data de 22 octombrie, deversările au ajuns la un debit de 60 m³/s. Menționez că și în perioada următoare, acestea vor depinde de precipitațiile din vestul Ucrainei.O comunicare responsabilă înseamnă transparență totală: să vorbim deschis despre riscuri, dar să recunoaștem la fel de clar și evoluțiile pozitive”, a transmis Hajder.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În Republica Moldova este în vigoare o stare de urgență în sectorul hidrologic și energetic, instituită preventiv de guvern începând cu 26 septembrie 2026 pentru o perioadă de 60 de zile. Țara se confruntă cu o criză hidrologică severă, caracterizată prin scăderea alarmantă a debitelor principalelor artere acvatice, Nistru și Prut, din cauza unui deficit acut de precipitații pe termen lung la nivel regional.