Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

27 septembrie 2026

Sprijin pentru mii de agricultori cu venituri reduse: Vor primi echipamente agricole moderne

09 Oct. 2025, 17:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
09 Oct. 2025, 17:19 // Societate //  Cătălina Boico

Două mii de agricultori cu venituri reduse, din familii monoparentale sau familii cu mulți copii, vor primi echipament agricol la alegere: seră, folie pentru mulcire sau cultivator electric. În acest scop, joi, 9 octombrie, a fost lansat Programul de granturi pentru adaptarea la schimbările climatice, de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și cu sprijinul Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală LEADER și al Grupurilor de Acțiune Locală.

Inițiativa va cuprinde 166 de primării de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, care fac parte din 43 de GAL-uri, acestea fiind zonele geografice identificate ca fiind extrem de vulnerabile la riscurile legate de climă și caracterizate de un nivel ridicat de sărăcie, măsurat prin Indicele de deprivare a zonelor mici.

„Programul urmărește să sprijine fermierii vulnerabili în adoptarea practicilor agricole reziliente la schimbările climatice și dotarea cu echipamente agricole. Pe întreg parcursul intervenției, GAL-urile vor avea rolul de a facilita instruirea fermierilor, selectarea beneficiarilor și distribuirea echipamentelor către aceștia”, transmite Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).

Sprijinirea fermierilor se va realiza prin:

  • instruire gratuită a cel puțin 2 400 de fermieri privind metodele de adaptare la condițiile climatice extreme;
  • granturi pentru echipamente Agricole la alegere (seră agricolă, folie pentru mulcire, cultivator electric cu acumulator) pentru cel puțin 2 000 de beneficiari. Valoarea maximă a granturilor va constitui circa 10.000 MDL per 1 persoană, iar 10% din costul echipamentului va fi contribuția proprie a beneficiarului.

„GAL-urile au un rol important în noul Program de granturi pentru adaptarea la schimbările climatice, care ajunge în 166 de primării vulnerabile din 43 de GAL-uri. Pentru prima dată, acestea vor implementa programul printr-o abordare diferită și inovativă, cu sprijinul RNDRL — o metodă care poate fi replicată în viitor în alte inițiative locale.

Prin această implicare, GAL-urile contribuie nu doar la adaptarea la riscurile climatice, ci și la reducerea sărăciei și îmbunătățirea condițiilor de trai în localitățile rurale. Este încă un pas spre dezvoltare durabilă, iar implicarea comunităților locale ne arată că schimbarea începe de jos, cu oameni dedicați și soluții adaptate realității din teritoriu”, a declarat directoarea  Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) Colinele Tigheciului, Rima Stavilă. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Evenimentul de lansare a inclus un Atelier de instruire de formatori în domeniul bunelor practici în agricultură pentru adaptare la schimbările climatice pentru reprezentanții GAL-urilor, cu scopul de a accelera adoptarea practicilor agricole reziliente la schimbările climatice în comunitățile rurale.

În următoarele săptămâni, GAL-urile vor desfășura activități de informare și mobilizare a comunităților locale privind beneficiile participării în cadrul Programului, procedura de înscriere a fermierilor și pașii pentru accesarea echipamentelor agricole.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
27 Sept. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Sept. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a prețurilor la energie, pe fondul perturbărilor de pe piețele petrolului și gazelor provocate de războiul din Iran. Comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, le-a transmis miniștrilor Energiei din statele membre că guvernele ar trebui să ia în calcul măsuri pentru reducerea consumului de gaze naturale și electricitate, scrie adevărul.ro.

„Ne confruntăm cu o criză a prețurilor legată de o criză a aprovizionării”, a transmis Jorgensen, într-o scrisoare adresată miniștrilor europeni.

Potrivit Reuters, Europa este puternic dependentă de importurile de petrol și gaze, iar perturbarea transporturilor prin Strâmtoarea Ormuz pune presiune suplimentară asupra piețelor internaționale. Prin acest coridor trece în mod normal o parte semnificativă din comerțul mondial cu petrol și gaze naturale lichefiate.

Deocamdată, Uniunea Europeană nu se confruntă cu o lipsă de gaze, însă prețurile ridicate complică eforturile statelor membre de a-și reface rezervele înaintea iernii. Depozitele europene sunt în prezent mai puțin umplute decât în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce crește presiunea asupra guvernelor pentru pregătirea sezonului rece.

Jorgensen susține că UE este mai bine pregătită decât în criza energetică din 2021, când reducerea livrărilor rusești a provocat presiuni majore asupra pieței europene. Capacitatea mai mare de import de gaze naturale lichefiate, dezvoltarea energiei regenerabile și reducerea consumului de gaze sunt printre factorii care au îmbunătățit situația.

Comisarul european le-a cerut statelor să continue pregătirile și să ia în calcul măsuri care să sprijine umplerea depozitelor de gaze sau să reducă cererea de gaze și electricitate atât timp cât situația o impune. Printre exemplele menționate se numără limitarea temperaturilor în clădirile publice, restricționarea încălzirii spațiilor exterioare și oprirea iluminatului public care nu este necesar.

Criza energetică este legată de conflictul din Orientul Mijlociu și de perturbările transporturilor prin Strâmtoarea Ormuz, o rută esențială pentru comerțul mondial cu energie. Traficul navelor prin strâmtoare a scăzut puternic în ultimele săptămâni, deși unele exporturi de petrol continuă.