Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Standarde europene în Găgăuzia. UE contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri din regiunile Republicii Moldova

09 Nov. 2022, 14:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
09 Nov. 2022, 14:11 // Societate //  Realitatea.md

Cu sprijinul Uniunii Europene (UE), în Republica Moldova au fost create șase hub-uri de susținere a afacerilor la Bălți, Orhei, Comrat, Tiraspol și Chișinău (2). Aici, antreprenorii pot obține expertiză, instruiri, granturi mici, competențe în domeniul legislației și a tehnologiilor inovative din domeniul afacerilor.

„Se învață tehnologii, aspecte de management, acces la finanțare și o sumedenie de chestii practice pe care le poți învăța doar în teren”, spune Mariana Rufa, directorul executiv al Asociației Business-ului European (EBA), organizație parteneră a proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă în Republica Moldova” (implementat de Fundația Est-Europeană și finanțat de Uniunea Europeană și Suedia), în cadrul căruia au fost create business hub-urile.

Networking cu antreprenori, la Comrat

Pentru că unul dintre cele șase hub-uri operează în UTA Găgăuzia, la Comrat a fost organizat vineri, 28 octombrie, un eveniment de networking cu genericul „Welcome to Gagauzia”, în care circa 50 de de antreprenori, precum și beneficiari ai proiectului UE „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă în Republica Moldova”, au făcut schimb de contacte și experiență.

„Unul dintre scopurile importante ale proiectului ține de identificarea de noi contacte. Noi suntem într-o reconfigurare a parteneriatelor comerciale în contextul situației geopolitice și a războiului, respectiv sunt valoroase nu doar contactele comerciale din afara țării, dar și din țară. Orice producător din Găgăuzia ar putea să-și găsească un furnizor de materie primă fie în Tiraspol, Orhei sau Bălți și viceversa”, este de părere Mariana Rufa. „Nu în ultimul rând, uneori chiar antreprenorii care vin din aceeași regiune s-ar putea să nu se cunoască unii cu alții. Relaționarea între ei contează nu doar la nivel de țară, dar și regional. Sperăm mult că evenimentul organizat va crea aceste contacte, parteneriate, și – cel mai important – va duce la dezvoltarea și la extinderea lor”, a mai spus ea.

„Și în regiuni business-ul poate fi mare”

Potrivit lui Vladimir Kara, directorul executiv al Asociației Oamenilor de Afaceri din Găgăuzia, networking-ul între reprezentanții mediului de afaceri este important în contextul schimbului de experiență între companiile regionale, naționale, de contacte și creare de parteneriate între business-ul mic și mijlociu, dar și studierea experienței companiilor.

„E o practică bună de a arăta că și în regiuni business-ul poate fi mare, poate fi național sau chiar internațional. Aici au posibilitatea de a face schimb de experiență, de a se cunoaște, de a-și găsi noi prieteni și parteneri”, a subliniat acesta.

Networking-ul de la Comrat a inclus și vizita beneficiarilor la două întreprinderi care au beneficiat de asistență financiară din partea Uniunii Europene.

Constantin Nedealcov este directorul ForsMotor, întreprindere care de 18 ani se ocupă cu producerea articolelor din metal.

„În cei 18 ani de activitate am primit, probabil, zeci de finanțări nerambursabile. Primul grant l-am câștigat în urmă cu șapte ani, cu ajutorul căruia am achiziționat o instalație de sudură de care aveam neapărat nevoie”, își amintește Constantin. „Dacă nu ar fi fost granturi, am fi stat mult timp pe loc”, mărturisește antreprenorul al căruia clienți sunt vânzătorii angro, companiile de construcție și cele care comercializează echipament electric. „Participăm în continuare la proiecte, scriem granturi. Am instalat panouri solare”, a adăugat acesta, precizând că producția companiei s-a diversificat mult în ultimii ani, iar cifra de afaceri este în creștere de la an la an. „Deocamdată ne învățăm pe piața internă, analizăm punctele slabe. Lucrăm în privința exportului, la ambalaj, la logistică”, a adăugat antreprenorul.

O altă întreprindere de la Comrat care și-a dezvoltat și extins producția este fabrica de lactate „Sana”, unul dintre cei mai mari plătitori de impozite din regiunea de sud a Republicii Moldova.

Directoarea afirmă cu mândrie că întreprinderea pe care o conduce este certificată conform standardelor europene. Maria Akbaș este recunoscătoare pentru asistența europeană obținută și a pus accentul pe expertiza primită.

„Ce ține de calitate, suntem o companie certificată european. Am primit certificarea ISO, deci e un nivel care ne permite să ne poziționăm altfel pe piață”, declară antreprenoarea, mărturisind că afacerea nu ar fi supraviețuit în lipsa asistenței europene: „Nu era să fie real să supraviețuim. Poate reușeam să supraviețuim, dar erau cu totul alte rezultate”. „Sprijinul Uniunii Europene contribuie la modernizarea producției și implementarea noilor tehnologii. Acum antreprenorii din Găgăuzia, cu echipament și tehnică modernă din UE, au aceleași standarde ca pe piața Uniunii Europene și pot produce servicii și produse de calitate. […] E o posibilitate de export și lărgirea pieței de desfacere cu producția proprii” – Vladimir Kara.

„Găgăuzia s-a schimbat mult grație relației bune pe care o avem cu Uniunea Europeană”

Potrivit bașcanului UTA Găgăuzia, Irina Vlah, regiunea s-a schimbat mult în ultimii 5-6 ani „datorită faptului că am reușit să avem o colaborare reușită cu Uniunea Europeană, iar granturile oferite de Uniunea Europeană s-au îndreptat spre regiune”.

Oficialul a remarcat că pe lângă domeniul economic și al afacerilor, asistența europeană se face simțită și în domenii ca învățământul și sănătatea.

O nouă oportunitate pentru antreprenorii care vor să exporte

În cadrul aceluiași proiect, companiile vor avea posibilitatea să beneficieze de un sprijin în valoare de 2.000 de euro sub forma unor servicii care vor facilita și susține exportul în Uniunea Europeană.

„Evident, asta se va face pe o bază selectivă, pentru că nu toate companiile au capacitatea de export. Chiar dacă suma e infimă, e importantă valoarea adăugată majoră a acestui proiect sunt contactele, este crearea acestor business hub-uri care oferă servicii de asistență. Asta rămâne și după finalizarea proiectului, deci asta e sustenabil. Și nu în ultimul rând, nivelul de școlarizare a personalului companiilor, datorită expertizei europene și locale în cadrul acestui proiect”, a adăugat Mariana Rufa.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 18:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 18:14 // Slider //  Daniela Baranovschi

Sindicatele și grupurile studențești franceze au ieșit în stradă pentru o nouă zi de proteste, în timp ce mișcarea Vestele Galbene a organizat un miting separat în centrul Parisului, în ciuda interdicției impuse de autorități. Demonstrațiile vin după săptămâni de tulburări conduse de tineri și de greve la nivel național, la care au participat sute de mii de muncitori care protestau împotriva creșterii costului vieții, relatează France24.

Aproximativ 100 de manifestanți din mișcarea Vestele Galbene s-au adunat în Place de la Concorde din Paris, în ciuda interdicției oficiale, în timp ce unul dintre liderii mișcării a fost arestat în fața Adunării Naționale, a relatat un jurnalist al AFP.

Protestatarii – dintre care majoritatea nu purtau vestele reflectorizante caracteristice mișcării – au fost rapid înconjurați de un cordon de polițiști anti-revoltă, transmite Digi24.

„În prezent, aceștia sunt verificați de către forțele de ordine”, a declarat Prefectura Poliției din Paris într-un comunicat de presă.

„Nu reușesc să-mi acopăr cheltuielile cu un program de lucru de 40 de ore pe săptămână”, a spus Marie, o pariziană în vârstă de 20 de ani care a participat la încercarea de protest.

„Totul se scumpește, exceptând salariile – ei (liderii) mănâncă popcorn în timp ce se uită cum suntem zdrobiți”, a adăugat ea.

În fața Adunării Naționale, situată lângă Place de la Concorde, Benjamin Ball, membru al grupului de coordonare al mișcării Vestele Galbene, și purtătoarea de cuvânt a mișcării, Azelma Sigaux, au fost arestați la începutul după-amiezii.

Prefectura Poliției din Paris a anunțat pe X că, până la ora 11:00, a efectuat 847 de controale în gările din Paris și din suburbiile apropiate, în efortul de a menține ordinea și siguranța publică în contextul unei zile marcate de proteste planificate.

Autoritățile mețin estimarea că între 130.000 și 170.000 de persoane vor participa la proteste în toată țara, dintre care 60.000 la Paris, a relatat sâmbătă AFP, citând surse familiarizate cu situația.

Ministrul de Interne, Laurent Nunez, a declarat că 70.000 de polițiști și membri ai forțelor de securitate vor fi mobilizați pe întreg teritoriul țării.

„Dacă vor apărea revoltători sau jefuitori… vom fi pregătiți și îi vom aștepta”, a spus el.

Manifestațiile s-au desfășurat în mare parte pașnic, dar au existat și ciocniri cu forțele de ordine sau acte de vandalism, inclusiv pe 17 octombrie, când Franța a cunoscut cele mai grave tulburări din ultimii ani.

Joi, sute de mii de muncitori aflați în grevă au ieșit în stradă în toată Franța, în cadrul unor proteste care s-au desfășurat, în mare parte, în condiții de ordine, deși în mai multe orașe au izbucnit ciocniri între manifestanți și forțele de ordine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!