Agenții economici pot depune, începând de astăzi, 3 februarie curent, cereri pentru a obține compensații la energia electrică. Un anunț în acest sens a fost făcut de responsabilii de la ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Se menționează că Guvernul va compensa 50% din creșterea tarifului la energia electrică pentru o perioadă de 3 luni (ianuarie, februarie și martie 2025).
Procesul a fost digitalizat, iar cererile pot fi depuse prin intermediul EVO sau MCabinet. La rândul lor, banii vor ajunge direct în contul antreprenorilor prin MPay. Termenul limită pentru depunerea cererii: 10 zile de la data emiterii facturii pentru energia electrică.
Astfel, sunt eligibili producătorii și procesatorii agricoli precum și întreprinderile din industria prelucrătoare (nemijlocit cei implicați în procesul de producere).
Clasa activităților economice eligibile (conform CAEM-2):
- Agricultură, silvicultură și pescuit: 01.11 – 01.64, cu excepția 01.15
- Industria prelucrătoare: 10.11 – 23.20, cu excepția 10.41; 10.42; 11.01-12.00; 18.20-19.20; 20.30-20.59.
„Important! Pentru a fi eligibil, este necesar ca în anul 2024, cheltuielile pentru energia electrică să fi reprezentat cel puțin 3% din veniturile întreprinderii. Vă rugăm să verificați acest criteriu înainte de a aplica pentru compensație! Unde se depun cererile pentru compensațiile: cererea se completează online, în aplicația EVO sau pe portalul MCabinet unde, pentru cei eligibili, este disponibil un nou modul – COMPENSAȚII. Tot aici poate fi urmărit statutul cererilor: de la transmitere, la aprobare și plată”, se arată în comunicatul ministerului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Informațiile de care au nevoie agenții economici pentru completarea cererii: numărul facturii de la furnizor și NLC; seria, numărul și data facturii în cazul în care nu dispuneți de NLC și v-a fost refacturat consumul de energie electrică; cantitatea consumată de energie electrică”.
Regulamentul privind modul de compensare poate fi găsit AICI.

