O tragedie cutremurătoare a zguduit capitala în cursul săptămânii, după ce o fetiță de 13 ani, dată dispărută de la școală, a fost găsită fără suflare în șahtul liftului fostului Hotel Național din centrul Chișinăului. Poliția a fost alertată de mama copilei în jurul orei 20:20, iar la scurt timp după începerea căutărilor, trupul minorei a fost descoperit de echipele de intervenție. Medicii chemați la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Printre primii ajunși la locul incidentului s-au numărat și pompierii, chemați pentru a recupera corpul minorei. Unul dintre salvatori a făcut ulterior o mărturisire emoționantă pe rețelele sociale, sub titlul „Nu e hype. E doar durere.” În mesaj, pompierul Dmitri Polscin a descris momentul intervenției și starea de neputință trăită în fața suferinței tatălui fetei.
Postarea tradusă în limba română
Nu e hype. E doar durere.
Nouă, pompierilor, nu prea ne este permis să vorbim despre ceea ce trăim în timpul serviciului. Dar când tot internetul e deja plin de știri despre tragedia de la fostul hotel „Național”, cred că nimeni nu mă va judeca dacă spun câteva cuvinte.
Nu încerc să prind valul. Like-urile nu ajută la nimic.Echipajul nostru a fost cel care a intervenit la acel apel. Când am primit semnalul — fata deja căzuse.
Sarcina noastră era să o evacuăm cât mai repede și cât mai atent spre ambulanță.
Dar lângă ea stătea tatăl.
Noi nu suntem mașini…
Și, în timp ce executam procedurile standard, nu puteam să nu repet în gând: „de ce?”Pentru cei care cred că încerc să „profit de moment” — vă înșelați, oameni buni.
Nu e despre noi, nu e despre serviciu. Munca e muncă. Intervenția e intervenție.
Dar eu însumi am copii.
Complicați, ca ai tuturor.
Am o fiică, aproape de vârsta acelei fete. Și știți ce e cel mai greu? Nici ea nu spune niciodată ce are pe suflet.
Nu o cert, încerc să fiu prietenul ei. Și totuși — un zid al tăcerii.Mulți îi învinuiesc pe părinți. Dar care e vina lor?
Știu mulți tați care se străduiesc, vorbesc, ascultă…
Și tot nu reușesc să ajungă la inimile copiilor.
Uneori mă gândesc la fraza aceea: „o generație puternică a crescut o generație slabă”.
Dar poate că nu e slabă? Poate e doar… pierdută?
Trăiesc cu întrebarea asta în fiecare zi.Astfel de intervenții îți frâng psihicul.
Lucrezi în timp ce mama țipă și tatăl se prăbușește de durere…
Apoi stai în liniște și te întrebi:
La mine e totul în regulă? Acasă e totul bine? Îi aud eu cu adevărat pe ai mei?Trăim vremuri grele. Poate că va fi și mai greu.
Dar dacă măcar un singur părinte, după ce citește asta, se duce la copilul său și îl îmbrățișează —
atunci n-am scris degeaba.Condoleanțe familiei.
Putere și răbdare.
Nu știu cum poți trece prin așa ceva.
Și, sincer, nu sunt sigur că eu aș fi putut.
Ancheta în cazul morții fetiței de 13 ani continuă.
