Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

SUA opreşte unele livrări de rachete către Ucraina din cauza stocurilor scăzute

02 Iul. 2025, 07:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
02 Iul. 2025, 07:00 // În Lume //  Redacția Realitatea

Pentagonul a oprit unele livrări de rachete de apărare aeriană şi alte muniţii de precizie către Ucraina, din cauza îngrijorărilor că stocurile americane sunt prea scăzute. Informaţia a fost confirmată de Casa Albă.

Încetinirea unor livrări de arme promise Kievului de administraţia fostului preşedinte Joe Biden a avut loc în ultimele zile, au spus sursele, adăugând că interceptoarele de apărare aeriană pentru a ajuta la doborârea dronelor şi proiectilelor ruseşti se numără printre articolele amânate.

Într-un e-mail, Pentagonul a declarat că îi oferă preşedintelui Donald Trump opţiuni pentru a continua ajutorul militar pentru Ucraina, în conformitate cu obiectivul de a pune capăt războiului Rusiei din această ţară.

„În acelaşi timp, departamentul examinează riguros şi îşi adaptează abordarea pentru a atinge acest obiectiv, păstrând în acelaşi timp disponibilitatea forţelor americane pentru priorităţile de apărare ale administraţiei”, a declarat Elbridge Colby, subsecretarul pentru politici.

Ulterior, informaţia a fost confirmată de către Casa Albă.

Decizia a fost luată „pentru a pune interesele Americii pe primul loc” şi a urmat unei revizuiri a Departamentului Apărării privind „sprijinul şi asistenţa militară a SUA pentru alte ţări”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Anna Kelly.

SUA au trimis zeci de miliarde de dolari în ajutor militar Ucrainei de când Rusia şi-a lansat invazia la scară largă în februarie 2022, ceea ce i-a determinat pe unii din administraţia Trump să îşi exprime îngrijorarea că stocurile americane sunt prea mici. Guvernul ucrainean nu a comentat anunţul. Oficialii americani nu au precizat imediat care transporturi au fost oprite.

Rusia, care controlează deja aproximativ o cincime din Ucraina, continuă să avanseze treptat, câştigând teren în ultimele săptămâni în regiunile sud-estice ale Ucrainei, Doneţk şi Dnipropetrovsk, şi intensificând atacurile aeriene la nivel naţional.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Toate ajutoarele pentru armament au fost întrerupte pentru scurt timp în februarie, cu o a doua pauză mai lungă în martie. Administraţia Trump a reluat trimiterea ultimului ajutor aprobat sub conducerea lui Biden. Nu a fost anunţată nicio nouă politică.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 13:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 13:09 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 1 200 de persoane participă sâmbătă la o acțiune de plantare organizată în localitatea Pogănești, raionul Hâncești, în cadrul campaniei „Generația pădurii – toamna 2026” La nivel național sunt disponibile 81 de locații pentru cei care doresc să se alăture acțiunilor de împădurire. Evenimentul de la Pogănești include și o colectă de haine pentru persoanele vulnerabile, organizată în parteneriat cu AO „Concordia”, transmite IPN.

Ministrul mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că plantările au loc în mai multe localități din țară, pe terenuri degradate sau abandonate, fără a afecta suprafețele agricole productive. Potrivit lui, rata de prindere a puieților este de aproximativ 70% la nivel național, iar autoritățile vor interveni acolo unde sunt depistate probleme.

Prezent la eveniment, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că acțiunile de plantare organizate în fiecare primăvară și toamnă au devenit o tradiție, contribuind atât la extinderea suprafețelor împădurite, cât și la mobilizarea comunităților.

Directorul interimar al Agenției „Moldsilva”, Iulian Mamai, a anunțat că, de la lansarea programului național, au fost create și reabilitate peste 24 de mii de hectare de pădure. Campania de toamnă se desfășoară timp de o lună, perioadă în care voluntarii pot participa la plantări alături de silvicultori.

Potrivit Ministerului Mediului, pentru această toamnă sunt planificate lucrări de împădurire pe 3 000 de hectare, cu peste 33 de milioane de puieți crescuți în pepiniere specializate. În prezent, pădurile acoperă puțin peste 11,6% din teritoriul Republicii Moldova, sub media Uniunii Europene, care depășește 35%.

În paralel, Primăria Chișinău desfășoară, în perioada 13-28 noiembrie, campania „Marea plantare”, în cadrul căreia au loc zilnic acțiuni de plantare a arborilor în sectoarele capitalei. Autoritățile municipale invită locuitorii, instituțiile publice și companiile private să participe la extinderea și regenerarea spațiilor verzi. Calendarul activităților este disponibil pe plantare.chisinau.md. Campania prevede și plantarea pomilor fructiferi în curțile școlilor și grădinițelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!