Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Sub 1%! Lista partidelor care nu au reușit să ajungă la inimile moldovenilor cu drept de vot

12 Iul. 2021, 10:50
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
12 Iul. 2021, 10:50 // Alegeri //  Realitatea.md

În timp ce PAS, BECS, Partidul „ȘOR” sau Blocul electoral „RENATO USATÎI”, se pot lăuda cu zeci de mii de voturi din partea moldovenilor la alegerile parlamentare anticipate, alte partide nu au reușit să treacă nici pragul de 1%. Cel puțin asta arată informațiile preliminare prezentate de CEC obținute de concurenții electorali.

Este vorba de 14 partide și un candidat independent care nu au reușit să-și convingă oamenii să le ofere votul de încredere.

Realitatea.md a analizat informațiile prezentate de Comisia Electorală Centrală și vă prezintă o informație detaliată.

La alegerile de ieri, cele mai puține voturi au fost oferite pentru Partidul Politic Noua Opțiune Istorică care a luat doar 0,01% din voturi. Cu aceeași „performanță” se poate lăuda, de altfel, și Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii; Partidul Politic „NOI”; dar și Partidul Politic „Partidul Legii şi Dreptăţii”.

Ulterior, rezultate proaste au înregistrat și cei de la Partidul „Patrioții Moldovei”  care au acumulat 0,06%. În top-ul partidelor cu puțini votanți se numără și Partidul Politic Partidul Verde Ecologist cu 0,08%, dar și Partidul Regiunilor din Moldova cu 0,09%.

Un pic mai bine, însă nu suficient. Vorbim despre Partidul Politic „Puterea Oamenilor” care a adunat 0,11% din voturile moldovenilor, în timp ce candidatul independent Veaceslav Valico a reușit să convingă 0,17%, iar Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa – Надежда” doar 0,19%.

Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”, partid condus de fostul premier al țării, Ion Chicu a adunat 0,43%, în timp ce Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”, a cărui lider este Octavian Țîcu a reușit să ajungă la inimile a doar 0,45% de moldoveni.

Topul este urmat de Partidul Politic Alianța pentru Unirea Românilor cu 0,49% și Partidului Politic „Partidul Acțiunii Comune-Congresul Civic” cu 0,77% .

Conform datelor preliminare, prezenţa la vot în cadrul alegerilor din 11 iulie a fost de 1 477 574 alegători, ceea ce reprezintă 48,4 1% din numărul total de alegători incluși pe listele electorale.

Amintim că după procesarea a 99,86% din numărul total de procese verbale Partidul Acțiune și Solidaritate a obținut victorie în 26 de raioane, iar Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor în 8 raioane, regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.