Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), marți, 20 februarie, vom avea maxime de până la 10 grade Celsius. Sinopticienii prognozează ploi slabe în nordul țării și în unele raioane din centru. În sudul republicii cerul va fi noros, iar precipitații nu se prevăd.
Noaptea, temperatura minimă a aerului se va situa între -4 și 1 grad Celsius. Ziua, temperatura va crește la maxime cuprinse între 5 și 10 grade. Vântul va sufla moderat din nord-vest.
În nord se așteaptă minime de până la -4 grad, iar ziua termometrele vor indica până la 5 grade Celsius.
În Capitală, minima va fi de -1 grad, iar ziua se vor înregistra până la 8 grade Celsius.
Minime de până la 1 grad Celsius se așteaptă noaptea în sudul țării, iar ziua se vor înregistra maxime de până la 10 grade.
