Polițiștii de frontieră anunță că au depistat în valiza unui cetățean al Israelului, care intenționa să transporte peste frontiera țării noastre, trei arme pneumatice încărcate și câteva balonașe cu aer comprimat.
Incidentul a fost semnalat astăzi, la ora 12:00, în timpul controlului de securitate la Aeroportul Internațional Chișinău.
„Astfel, printre călătorii care s-au prezentat la cursa „Chișinău – Tel Aviv” a fost legitimat și cetățeanul Israelului, în vârstă de 49 de ani. În timpul controlului cu aparatul de raze X-ray şi procesării imaginilor, s-au observat în bagajul de cală obiecte asemănătoare cu arme. Operativ au fost anunțați lucrătorii vamali și de comun s-au extins verificările asupra valizei. În rezultat, au fost depistate trei arme pneumatice de model „Baikal”, fiecare cu câte 250 de bile din aluminiu, dar și mai multe balonașe cu aer comprimat”, anunță reprezentanții IGPF.
Din primele cercetări s-a aflat că pasagerul le-a achiziționat în regiunea transnistreană, de unde soția este de baștină.
Conform competențelor, cazul și tot materialul acumulat va fi transmis către Serviciul Vamal pentru continuarea cercetărilor.




