Rada Supremă a Ucrainei a revenit din vacanță joi, 9 Septembrie. Chiar de la prima întrunire, deputații ucraineni au decis să organizeze poporului un master-class de îmbrânceli și ceartă.
Tișcenko, deputat al partidului prezidențial Sluga Poporului, a încercat să-l scoată de la tribuna centrală a legislativului pe unul dintre deputații din opoziție care critica activitatea biroului prezidențial.
Presa din Ucraina susține că neînțelegerile dintre cei doi au parvenit în urma unui schimb dur de replici.
Aparent, deputatul Nicolai Tișcenko nu este la o primă încăierare în Rada Supremă. Astfel de cazuri cu participarea sa au fost înregistrate atât pe 29 iunie, cât și pe 17 iunie.

