Reprezentanții Apa canal spun ca este vorba despre o avariere și că cel mai probabil situația se va remedia seara.
Sute de familii din cartierul Poșta Veche, fără apă la robinet din cauza unei avarieri
Reprezentanții Apa canal spun ca este vorba despre o avariere și că cel mai probabil situația se va remedia seara.
Obiectul ale cărui fragmente au fost găsite în apropiere de Colonița este o dronă, și nu o rachetă.
Precizarea a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, care a menționat că specialiștii de la divizia explozivă Bomteh continuă cercetările la locul exploziei.
„Ca să facem o concluzie finală acum e prematur. Și la această etapă, colegii de la divizia explozivă Bomteh sunt la fața locului și fac cercetările necesare. Preliminar, ceea ce s-a constatat și s-a putut comunica până la moment, piesele care au fost găsite, inclusiv motorul, din ceea ce mi-au comunicat preliminar colegii, dar să înțelegem că vorbim preliminar, vorbim despre un motor cu propulsie reactivă”, a declarat Viorel Cernăuțeanu pentru protv.md.
Șeful IGP a precizat că poliția va reveni cu informații despre modelul dronei și celelalte elemente ale aparatului după finalizarea cercetărilor.
„Ca model și alte elemente care sunt, o să revenim suplimentar atunci când colegii vor finisa cercetarea la fața locului și vom putea comunica alte detalii. Dacă în prima fază nu s-a știut despre ce este vorba, dacă este o dronă sau o rachetă, s-a constatat că vorbim de o dronă”, a mai spus Cernăuțeanu.
Pe teritoriul unde, în această dimineață, s-a auzit o bubuitură puternică, în apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău, poliția a anunțat că au fost depistate unele fragmente care ar putea proveni de la o dronă, inclusiv motorul aparatului de zbor.
O bubuitură puternică a fost auzită în această dimineață, în jurul orei 04:20, în zona de sud-vest a satului Colonița, în direcția localității Tohatin. Poliția a fost sesizată prin mai multe apeluri la Serviciul 112.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.