Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Tânăr din Tiraspol, condamnat la închisoare. Împreună cu alți bărbați au săvârșit un atac tâlhăresc

28 Feb. 2024, 11:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
28 Feb. 2024, 11:33 // Societate //  Realitatea.md

Un tânăr de 29 de ani din Tiraspol a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie comisă prin participație și a fost condamnat la închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Potrivit comunicatului emis de Procuratura Generală (PG), sentința este cu drept de apel.

„Procurorii de la Bender au formulat acuzația împotriva inculpatului și a altor trei complici pentru comiterea atacului tâlhăresc împotriva a patru persoane de naționalitate arabă, în scopul de a sustrage bunurile acestora. Aceștia au fost ademeniți și transportați în regiunea transnistreană pentru a ascunde urmele infracțiunii. Făptuitorii au selectat victimele – cetățeni ai Republicii Arabe Siriene, aflați pe teritoriul Republicii Moldova cu intenția de a desfășura o afacere de vânzare-cumpărare a fructelor. Au pregătit locul comiterii infracțiunii și, sub pretextul prezentării unor depozite cu fructe, au creat condiții pentru săvârșirea acestui act ilegal pe teritoriul controlat de autoritățile neconstituționale ale regiunii transnistrene.

Astfel, în seara zilei de 21 ianuarie 2023, cele patru victime au fost transportate din municipiul Chișinău cu un autoturism de model „Infinity FX35”, în pădurea din regiunea satului Chițcani, raionul Căușeni. Acolo au fost agresați, amenințați cu o armă de foc și bătuți cu pumnii și picioarele, pe rând. Între timp, ceilalți erau păziți într-o gospodărie din localitatea respectivă, fiind de asemenea amenințați cu moartea. Victimele au fost deposedate de toate mijloacele financiare pe care le aveau asupra lor, inclusiv telefoanele mobile și actele personale. Prejudiciul material estimat se ridică la suma de 100 000 lei”, se arată în comunicatul PG.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Acuzatorii de stat precizează că doi complici ai săi au fost anunțați în căutare, iar al treilea a fost condamnat printr-o sentință anterioară la 5 ani și 8 luni de închisoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!