Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Tarifele la energia electrică ar trebui ajustate periodic, nu o dată pe an, susține expertul Sergiu Tofilat

18 Feb. 2026, 08:47
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
18 Feb. 2026, 08:47 // Economie //  Realitatea.md

Costul energiei electrice nu ar mai trebui stabilit o singură dată pe an, ci ajustat periodic, în funcție de evoluția pieței bursiere. Declarația a fost făcută pentru IPN de expertul în energetică Sergiu Tofilat, care explică faptul că Republica Moldova importă cea mai mare parte a energiei de pe bursă, unde prețurile se modifică la fiecare 15 minute.

Potrivit expertului, solicitările de majorare a tarifelor depuse de furnizori reprezintă o procedură standard la început de an, după încheierea rapoartelor financiare. Totuși, acesta susține că actuala structură a tarifelor nu mai corespunde realităților pieței energetice moderne.

Sergiu Tofilat afirmă că una dintre cauzele posibilei creșteri a tarifelor ar putea fi majorarea cheltuielilor salariale, în contextul creșterii salariului minim pe economie, dar și includerea investițiilor anuale în amortizarea activelor. Aceste costuri se reflectă, în final, în prețul achitat de consumatori.

Expertul atrage atenția că cea mai imprevizibilă componentă rămâne prețul de import al energiei electrice, întrucât peste jumătate din consum este acoperit din achiziții realizate pe bursa românească OPCOM, unde prețurile variază de la o oră la alta.

„Nu poți la început de an să știi care o să fie prețul mediu tot anul, e cum ai încerca să ghicești care o să fie temperatura medie afară pe un an de zile”, a declarat Sergiu Tofilat.

Potrivit acestuia, în ultimele luni prețurile au oscilat între 80 și peste 155 de euro pentru un MWh.

În acest context, expertul consideră că metodologia tarifară ar trebui modificată, astfel încât componenta ce ține de costul energiei importate să fie revizuită automat lunar sau trimestrial, similar modului în care sunt ajustate prețurile la carburanți, pentru a reflecta mai corect evoluțiile pieței.

Totodată, Tofilat susține că autoritățile ar trebui să compare prețurile de import cu estimările instituțiilor responsabile de achiziții și reglementare, pentru a avea o imagine clară asupra costurilor reale. În opinia sa, solicitările depuse de Premier Energy și FEE Nord trebuie analizate în raport cu prognozele Energocom și cu evaluările Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 09:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Oct. 2026, 09:23 // Slider //  Realitatea.md

Piața imobiliară din Republica Moldova a înregistrat una dintre cele mai puternice creșteri de prețuri din ultimii ani, chiar dacă locuințele din Chișinău rămân mai ieftine decât în majoritatea capitalelor europene. Potrivit celor mai recente date publicate de Global Property Guide, prețul mediu al apartamentelor din Chișinău a ajuns la 1.749 de euro pentru un metru pătrat, cu 27,7% mai mult decât în urmă cu doi ani și cu 63,5% peste nivelul de la sfârșitul anului 2023, scrie BANI.MD.

Analiza Global Property Guide, actualizată în octombrie 2026, compară prețurile locuințelor din 81 de piețe imobiliare și 237 de orașe din întreaga lume. Datele arată diferențe  între capitale, atât în ceea ce privește costul unui metru pătrat, cât și ritmul de scumpire a proprietăților.

În Chișinău, după o perioadă de creșteri accelerate, piața dă primele semne de stabilizare. În trimestrul II al anului 2026, prețul mediu al apartamentelor a scăzut cu 1,1% față de trimestrul precedent, de la 1.768 la 1.749 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, scumpirea este de numai 1,7%, mult sub ritmul înregistrat în perioada 2024–2025.

Totuși, diferența față de acum aproape trei ani rămâne mare. În ultimul trimestru din 2023, un metru pătrat de apartament în Chișinău costa în medie 1.070 de euro. În prezent, pentru aceeași suprafață, cumpărătorii trebuie să achite cu aproximativ 679 de euro mai mult. Astfel, un apartament de 60 de metri pătrați, evaluat teoretic la 64.200 de euro la sfârșitul anului 2023, ar costa acum aproape 105.000 de euro, adică cu peste 40.000 de euro mai mult.

Comparativ cu alte capitale din regiune, Chișinăul continuă să aibă printre cele mai mici prețuri. La București, metrul pătrat costă în medie 2.312 euro, cu aproximativ 32% mai mult decât în Capitala Republicii Moldova. La Kiev, prețul este de 2.005 euro, la Sofia de 2.538 de euro, iar la Budapesta ajunge la 3.553 de euro.

O situație interesantă se înregistrează în România, unde prețurile apartamentelor din București au crescut cu 39,1% în ultimii doi ani și au depășit ritmul de scumpire din Chișinău. Și în Sofia, majorarea a fost de 37,9%, în timp ce la Belgrad prețurile au avansat cu 30,2%, iar la Budapesta cu 29,4%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La polul opus se află unele dintre cele mai scumpe orașe din Europa. La Zurich, prețul mediu al unui metru pătrat ajunge la 18.499 de euro, de peste zece ori mai mult decât în Chișinău. În centrul Luxemburgului, un metru pătrat costă 10.471 de euro, la Copenhaga 10.048 de euro, la Paris 9.630 de euro, iar la Amsterdam 8.545 de euro.

Deși locuințele sunt mult mai scumpe în aceste orașe, evoluția prețurilor a fost diferită. În Luxemburg, proprietățile s-au ieftinit cu 6,5% în ultimii doi ani, în timp ce la Londra scăderea a fost de 2,9%. Amsterdam a înregistrat o reducere ușoară, de 0,2%, iar în Paris prețurile au crescut cu 3,8%.

La nivel mondial, cele mai ridicate prețuri sunt raportate în Hong Kong, unde metrul pătrat costă în medie 24.184 de dolari, urmat de Zurich și Singapore, unde prețul ajunge la 17.110 dolari.

Datele Global Property Guide arată că, în ansamblu, 55 dintre cele 81 de piețe analizate au înregistrat creșteri anuale ale prețurilor locuințelor. Majorarea mediană a fost de 3,7%, ceea ce evidențiază continuarea presiunilor asupra piețelor imobiliare, dar cu diferențe semnificative între regiuni.