Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Te-ai săturat de „Singur acasă”? Iată o listă de filme care merită văzute de Crăciun

25 Dec. 2025, 10:00
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
25 Dec. 2025, 10:00 // Life //  Realitatea.md

Pentru cei care s-au săturat să revadă, an de an, aceleași filme de Crăciun, Euronews a realizat o listă cu opt producții mai puțin convenționale, dar care pot fi considerate, fără probleme, „filme de Crăciun”, chiar dacă sunt thrillere, drame sau horror.

Potrivit selecției, aceste filme se desfășoară în perioada sărbătorilor, folosesc Crăciunul ca decor simbolic sau tematic și propun povești mai întunecate, mai ironice sau mai profunde decât obișnuitele comedii romantice sau animații pentru întreaga familie.

Lista cuprinde:

„Black Christmas” (1974) – un clasic al genului horror regizat de Bob Clark, despre apeluri telefonice sinistre și crime petrecute într-o casă de studente în plin sezon al sărbătorilor.

„L.A. Confidential” (1997) – film noir despre corupție și crime în Los Angeles, a cărui intrigă pornește de la un scandal numit „Bloody Christmas”.

„Eyes Wide Shut” (1999) – ultimul film al lui Stanley Kubrick, plasat într-un decor de Crăciun care contrastează cu tensiunile psihologice și erotice ale poveștii.

„Kiss Kiss Bang Bang” (2005) – un neo-noir comic, cu Robert Downey Jr. și Val Kilmer, care folosește Crăciunul drept fundal pentru o poveste despre crime, confuzii și lăcomie.

„In Bruges” (2008) – povestea a doi asasini trimiși să se ascundă într-un oraș european de poveste, în plină iarnă, într-un film despre vină, iertare și mântuire.

„The Girl with the Dragon Tattoo” (2011) – thrillerul lui David Fincher despre secrete de familie, violență și investigație jurnalistică într-un decor de iarnă apăsător.

„Carol” (2015) – o dramă romantică delicată, plasată în anii ’50, despre o iubire imposibilă care se naște în preajma Crăciunului.

„Phantom Thread” (2017) – filmul lui Paul Thomas Anderson despre o relație complicată dintre un creator de modă și muza sa, lansat chiar pe 25 decembrie.

Euronews notează că aceste filme demonstrează că perioada sărbătorilor poate fi un fundal potrivit nu doar pentru povești optimiste, ci și pentru drame, thrillere sau filme psihologice, oferind o alternativă pentru cei care caută ceva diferit de „Singur acasă” sau „Elf”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!