Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniți joi la Bruxelles în cadrul Summitului Consiliului UE, au convenit, potrivit unor surse diplomatice, să prelungească cu șase luni actualele sancțiuni împotriva Rusiei. Decizia vine în contextul unor discuții tensionate, după ce premierul Slovaciei, Robert Fico, a anunțat că va menține vetoul asupra următorului pachet de sancțiuni europene împotriva Moscovei, scrie Euronews.
Poziția Slovaciei este legată de o chestiune separată – renunțarea treptată la combustibilii fosili rusești. Atât Slovacia, cât și Ungaria depind în continuare de gazul și petrolul importate din Rusia.
Joi dimineață, Fico s-a întâlnit cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a discuta despre îngrijorările sale, inclusiv riscul ca Gazprom să acționeze Slovacia în instanță dacă reziliază contractul pe termen lung cu compania rusă.
Executivul european susține că noile interdicții ar putea fi considerate „forță majoră”, ceea ce ar împiedica Gazprom să obțină daune. Însă premierul slovac nu s-a arătat convins.
„Prin urmare, această problemă trebuie rezolvată mai întâi: haideți să definim soluția și abia apoi putem discuta despre alte pachete de sancțiuni. Dacă propunerea noastră de amânare a votului nu este luată în considerare, ambasadorul slovac va primi instrucțiuni clare de a respinge adoptarea celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni”, a declarat Fico într-un mesaj video postat pe contul său de Facebook, potrivit antena3.ro.
Sancțiunile împotriva Rusiei trebuie reînnoite prin vot unanim la fiecare șase luni. Ungaria, considerată cel mai apropiat aliat al Moscovei în UE, a amenințat în repetate rânduri că se va opune acestora. În luna ianuarie, premierul Viktor Orbán a întârziat decizia până în ultimul moment, înainte de a le aproba.
Joi, liderii europeni au discutat și despre al 18-lea pachet de sancțiuni, propus de Comisia Europeană în urmă cu două săptămâni. Printre măsurile propuse se numără reducerea plafonului de preț pentru petrolul rusesc de la 60 la 45 de dolari barilul, în încercarea de a limita veniturile Moscovei.

