Premierul român Ilie Bolojan a reacționat duminică la acțiunile recente ale PSD, adresând o nouă invitație social-democraților de a-și asuma propriile soluții în ceea ce privește reformarea aparatului administrativ și legea pensiilor magistraților, inclusiv printr-o moțiune de cenzură, informează Antena 3 CNN.
„Dacă au soluții, să vină să le propună. Dacă nu le convine guvernul, să inițieze moțiuni de cenzură și guvernul pleacă”, a declarat prim-ministrul la Digi24.
Bolojan a avertizat că adoptarea bugetului de stat trebuie realizată până la finalul anului, iar înaintea acestuia, în luna noiembrie, este necesară aprobarea legislației privind reducerea și eficientizarea aparatului administrativ.
„Orice tergiversare a reformei din administrația locală și centrală face ca 2026 să fie compromis bugetar, pentru că nu mai poți să te încadrezi în țintele de deficit”, a explicat premierul.
Schimbul de replici între Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu s-a intensificat în ultimele zile, după ce liderul PSD a afirmat că „premierul pleacă” dacă repetă greșelile procedurale care au permis Curții Constituționale să respingă legea pensiilor magistraților.
În replică, șeful executivului i-a transmis lui Grindeanu să-și găsească o majoritate și să depună o moțiune, inclusiv cu sprijinul AUR, dacă dorește schimbarea guvernului și, posibil, a actualei coaliții.
Conflictul a continuat și vineri, când Sorin Grindeanu, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, dar acționând în afara coordonării coaliției, a convocat o întâlnire cu șefa CSM, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general, tema discuțiilor fiind legea pensiilor magistraților.

