Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Termenul pentru amalgamarea voluntară expiră: din august, procesul devine obligatoriu

29 Iul. 2026, 12:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
29 Iul. 2026, 12:30 // Actualitate //  Vlada Ciorici

Procesul de amalgamare voluntară a primăriilor se încheie pe 31 iulie, iar din luna august acesta nu va mai fi opțional. Guvernul va demara procedura de amalgamare normativă pentru primăriile care nu au ales să se unească benevol, a declarat Alexei Buzu, secretarul general al Guvernului, după ședința Executivului.

„În luna august, Guvernul va începe procesul de amalgamare normativă. Și noi deja am unificat 200 de primări. Începând cu săptămâna viitoare, acestea vor primi notificări și vom începe procesul de amalgamare normativă”, a delcarat Buzu.

Potrivit lui Buzu, deja peste 200 de primării au fost unificate, iar începând cu săptămâna viitoare acestea vor primi notificări oficiale privind demararea procesului de amalgamare normativă.

Termenul-limită pentru amalgamarea voluntară nu va fi prelungit. De la 1 august, localitățile cu mai puțin de 3.000 de locuitori care nu au inițiat un proces de unire benevolă vor fi supuse unei proceduri obligatorii, stabilite printr-un proiect de lege pe care Guvernul urmează să-l elaboreze și să-l prezinte Parlamentului în această toamnă.

Autoritățile susțin că reforma este necesară din cauza depopulării și a lipsei de resurse ale multor primării mici, care nu pot asigura servicii esențiale precum apa și canalizarea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 13:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
09 Nov. 2026, 13:19 // Societate //  Realitatea.md

Sistemul MIA Plăți Instant al Băncii Naționale a Moldovei a câștigat două premii la International Customer Experience Awards 2026. Distincțiile au fost oferite pe 5 noiembrie, la o ceremonie desfășurată la Londra.

MIA a luat aurul la categoria „Best Business Change and Transformation”, pentru felul în care a schimbat sistemul de plăți din Moldova. Juriul a apreciat crearea unei infrastructuri comune de plăți instant, la care s-a alăturat tot sectorul financiar. Proiectul a primit și argintul la categoria „Best Citizen Experience”, pentru că a făcut plățile mai simple pentru oameni și a contribuit la incluziunea financiară.

Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, spune că premiile sunt rezultatul muncii comune a băncii centrale, a băncilor comerciale, a companiilor de plăți și a furnizorilor de tehnologie.

„Le-am oferit oamenilor o modalitate mai simplă de a face plăți, iar antreprenorilor, posibilitatea de a primi mai repede banii de la clienți, direct în cont. Această recunoaștere ne încurajează să continuăm dezvoltarea MIA”, a declarat Anca Dragu.

Sistemul MIA a fost lansat în martie 2024, iar proiectul a fost inițiat în 2022 de regretatul viceguvernator Arcadie Albul. Prin MIA, banii ajung în cont în câteva secunde, la orice oră, inclusiv în weekend și de sărbători.

În mai puțin de trei ani, aproape 1,1 milioane de oameni au început să folosească MIA. Sistemul a procesat peste 38,8 milioane de tranzacții, în valoare totală de circa 36 de miliarde de lei. Astăzi, MIA poate fi folosit și pentru plăți în magazine și online, pentru achitarea serviciilor publice și pentru plăți între companii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!