Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Tinerii antreprenori, susținuți prin granturi oferite de autoritățile municipale

23 Ian. 2026, 22:07
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
23 Ian. 2026, 22:07 // Societate //  Ana Panaguța

Tinerii antreprenori, inclusiv refugiați din Ucraina, vor beneficia de granturi pentru dezvoltarea afacerilor în Chișinău. Finanțarea nerambursabilă este acordată în cadrul programului municipal „Startup pentru tineri și migranți”, iar proiectele selectate vizează domenii variate — de la producția de articole din lemn și lecții de muzică până la organizarea de evenimente festive pentru copii.

Primarul General, Ion Ceban, a înmânat certificatele de grant beneficiarilor programului — tineri curajoși și oameni reveniți din migrație, care au ales să investească idei, muncă și încredere în orașul nostru.

„Primăria Chișinău este gata să îi susțină. Interesul pentru acest program este mare și se bucură de un succes, chiar dacă l-am lansat acum 2 ani”, a declarat edilul.

Potrivit Primăriei chișinău, pentru anul 2025 au fost aprobate spre finanțare 54 de proiecte investiționale. Este vorba despre granturi în valoare totală de aproape 11 milioane de lei și investiții estimate de peste 36 de milioane de lei în economia municipală, cu un impact real: sute de locuri de muncă noi create în Chișinău.

Programul „Startup pentru tineri și migranți” se adresează persoanelor cu vârste între 18 și 40 de ani, cu reședință în Chișinău, precum și refugiaților care colaborează cu aceștia în afaceri. Solicitanții trebuie să dețină deja o afacere înregistrată sau să intenționeze să deschidă una în municipiu. Grantul poate acoperi până la 70% din valoarea proiectului, până la maximum 250.000 de lei. În plus, programul oferă instruire și îndrumare pentru implementarea proiectelor de afaceri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 08:47
 // Categoria: Societate // Autor:  Ursu Ana
12 Nov. 2026, 08:47 // Societate //  Ursu Ana

Pneumonia a provocat 1.252 de decese în rândul adulților din Republica Moldova, în anul 2025, cu 38 mai multe decât în anul precedent. Alte 22 de decese au fost înregistrate în rândul copiilor cu vârsta de până la cinci ani, arată datele prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate.

În 2025, incidența pneumoniei a ajuns la 52,7 cazuri la 10 mii de locuitori, față de 50,7 cazuri în 2024. În cazul copiilor cu vârsta de până la cinci ani, numărul deceselor a scăzut de la 26, în 2024, la 22, anul trecut.

Pneumonia este o infecție respiratorie gravă, provocată de virusuri, bacterii sau fungi, care afectează plămânii și poate îngreuna alimentarea organismului cu oxigen. Boala este deosebit de periculoasă pentru copiii mici și persoanele vârstnice.

Printre cele mai frecvente simptome ale pneumoniei se numără tusea, febra, frisoanele, dificultățile de respirație și durerile în piept. Medicii recomandă vaccinarea conform calendarului național, respectarea regulilor de igienă, evitarea fumatului și solicitarea asistenței medicale la apariția simptomelor.

Pneumonia poate fi prevenită, iar diagnosticarea și tratamentul la timp pot reduce riscul complicațiilor grave.

Cu ocazia evenimentului dedicat Zilei Mondiale de luptă împotriva pneumoniei, desfășurat în acest an sub genericul „O nouă eră în controlul pneumoniei”, specialiștii atrag atenția asupra importanței vaccinării, diagnosticării timpurii și accesului la tratament.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!