Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Tinerii pot beneficia de reduceri la produse și servicii locale cu Youth Card

01 Nov. 2024, 13:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
01 Nov. 2024, 13:13 // Societate //  Vlada Ciorici

Reduceri și beneficii la produse și servicii locale pentru tineri. Este vorba de un card digital integrat în aplicația e-tineret, numit Youth Card. Inițiativa este dedicată tinerilor cu vârste între 14 și 35 de ani.

În acest context, viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, invită agenții economici, instituțiile culturale, sălile de fitness, restaurantele, cafenelele și alte organizații să devină parteneri ai Youth Card prin oferirea de reduceri.

„Parteneriatul cu Youth Card nu doar că promovează afacerea dumneavoastră în fața unui public tânăr și activ, dar sprijină direct implicarea tinerilor în viața socială și culturală a municipiului Chișinău”, mai transmite Angela Cutasevici.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit aceleiași surse, Youth Card oferă partenerilor expunere largă, accesând lunar peste 20.000 de vizitatori unici prin aplicația e-tineret și site-ul său, cu peste 3.000 de tineri deja înregistrați. Cardul își propune să fie un instrument esențial pentru tinerii din Chișinău, oferind experiențe și beneficii locale. Partenerii beneficiază, de asemenea, de promovare gratuită în aplicație și vizibilitate la evenimentul de lansare Youth Card, deschizând oportunități de networking valoroase.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!