O deflagrație s-a produs într-o gospodărie din orașul Căinari, raionul Căușeni, după ce proprietarul ar fi uitat aragazul deschis. Gazul acumulat în încăpere a provocat un incendiu, însă flăcările au fost stinse de localnici până la sosirea pompierilor. Victime nu au fost raportate.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 19 octombrie, iar apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:50.
În urma deflagrației, au fost distruse bunuri materiale din două odăi, iar tavanul, geamul și ușa de la intrarea în bucătărie au fost deteriorate.
Specialiștii IGSU au stabilit preliminar că deflagrația s-ar fi produs din cauza nerespectării regulilor de securitate la utilizarea instalațiilor de gaz. Proprietarul ar fi uitat să închidă aragazul, ceea ce a dus la acumularea gazului în încăpere.
În acest context, salvatorii și pompierii îndeamnă cetățenii să verifice periodic funcționalitatea instalațiilor alimentate cu gaze naturale și să respecte cu strictețe regulile de exploatare a acestora. Oamenii sunt rugați să se asigure că robinetele aragazului sunt închise după fiecare utilizare și să nu lase aparatele de gătit nesupravegheate.
IGSU recomandă instalarea detectoarelor de fum și gaz în locuințe, deoarece acestea permit depistarea rapidă a scurgerilor periculoase și contribuie la prevenirea incidentelor grave.
În caz de situații de urgență oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.