Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Toate școlile din țară vor utiliza catalogul electronic în anul de studii 2026–2027

04 Sept. 2026, 13:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
04 Sept. 2026, 13:58 // Societate //  Valentina Buza

Toate școlile din țară urmează să treacă la catalogul electronic –  Sistemul Informațional Catalogul Electronic (SICE), pe parcursul anului curent de studii. Potrivit Ministerului Educației și Cercetări, în anul precedent de studii, platforma era utilizată de 716 instituții de învățământ general, adică circa 60% din numărul total.

Sistemul Informațional Catalogul Electronic (SICE) este platforma prin care profesorii înregistrează notele și absențele elevilor, iar părinții și elevii pot urmări situația școlară, orarul lecțiilor și alte informații relevante pentru procesul de studii.

„Ministerul Educației și Cercetării va organiza, pe parcursul anului curent de studii, instruiri pentru cadrele didactice din instituțiile care vor implementa SICE pentru prima dată. La formări vor participa profesori din circa 400 de instituții. Aceștia vor învăța cum să utilizeze platforma în activitatea didactică, inclusiv cum să gestioneze informațiile privind evaluarea elevilor, notele, absențele, temele pentru acasă și alte date aferente procesului educațional.

Implementarea Catalogului electronic la nivel național este însoțită și de măsuri pentru consolidarea infrastructurii digitale din instituțiile de învățământ. În acest sens, au fost planificate activitățile de extindere a rețelelor locale și de îmbunătățire a accesului la internet în 292 instituții de învățământ.

Prin conectarea tuturor școlilor din țară la catalogul electronic, MEC urmărește simplificarea proceselor administrative din școli, reducerea utilizării documentelor pe suport de hârtie și accesul mai rapid al profesorilor, elevilor și părinților la informațiile despre procesul educațional”, se arată în comunicatul ministerului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 19:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 19:05 // Slider //  Realitatea.md

Cetățenii Republicii Moldova care dețin și pașaport românesc ar putea beneficia, în viitor, de apeluri, mesaje și internet mobil fără costuri suplimentare de roaming în șase țări din Balcanii de Vest. Comisia Europeană a început negocierile pentru extinderea sistemului „Roaming ca acasă” în Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia, transmite antena3.ro. 

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, negocierile bilaterale au fost lansate vineri, 6 noiembrie. După încheierea acordurilor și alinierea legislației celor șase state la normele europene privind roamingul, Comisia va propune Consiliului UE extinderea zonei în care se aplică acest regim.

În prezent, cetățenii UE care călătoresc în aceste țări beneficiază de anumite plafoane pentru costurile de roaming, dar nu au aceleași condiții ca în statele membre ale Uniunii. Tariful maxim pentru date mobile este de 14 euro pentru un gigabyte, urmând să scadă la 9 euro în 2028.

Prin sistemul „Roaming ca acasă”, utilizatorii pot efectua apeluri, trimite SMS-uri și utiliza internetul mobil în țările participante fără taxe suplimentare, în limita condițiilor de utilizare rezonabilă. În general, acest regim este aplicabil pentru călătorii de până la patru luni.

În prezent, zona de roaming a UE include toate statele membre, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Republica Moldova și Ucraina.

Extinderea către Balcanii de Vest vine după ce, în octombrie 2025, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că Albania și Muntenegru ar urma să intre în zona de roaming în 2026. Inițiativa a provocat nemulțumiri la Chișinău și Kiev, în condițiile în care Republica Moldova și Ucraina depuseseră eforturi timp de mai mulți ani pentru a obține acest beneficiu.

Demersul actual este considerat și un semnal politic al Bruxellesului pentru statele din Balcanii de Vest, încurajate să continue parcursul european.

De menționat că Republica Moldova beneficiază deja de regimul „Roaming ca acasă” în relația cu statele UE. Noua inițiativă vizează extinderea acestui avantaj și pentru călătoriile în cele șase state din Balcanii de Vest. Cetățenia română nu este o condiție suplimentară pentru beneficiul de roaming în UE: acesta este disponibil și cetățenilor Republicii Moldova, prin intermediul operatorilor mobili participanți. Extinderea va depinde de încheierea acordurilor și de aplicarea noilor reguli.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!