Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

TOP cinci orașe spectaculoase din lume pentru o vacanță în doi

03 Mart. 2021, 21:24
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
03 Mart. 2021, 21:24 // Life //  Realitatea.md

De vreme ce luna îndrăgostiților a trecut anul acesta fără a o putea sărbători cum se cuvine din cauza pandemiei, noi ți-am pregătit o listă cu câteva orașe în care trebuie neapărat să mergi cu persoana iubită de îndată ce se vor ridica restricțiile. Aceste cinci orașe sunt făcute pentru a te ajuta să îți impresionezi, sau de ce nu, poate chiar să îți găsești a doua jumătate. Sunt câteva locuri renumite pentru localurile lor pline de viață, frumoasele restaurante, activitățile în aer liber și pentru localnicii mereu deschiși să cunoască oameni noi.

Buenos Aires, Argentina

Puține locuri ar putea fi mai romantice decât capitala Argentinei și locul în care a apărut unul dintre cele mai senzuale dansuri din lume, tango-ul. „Viața de noapte de aici durează până la 8 sau chiar 10 dimineața”, a spus Catherine Huchan, o americană care s-a mutat la Buenos Aires în urmă cu cinci ani.

Buenos Aires este un oraș care îmbrățișează romantismul la maxim. „Toată lumea de aici, de la adolescenți la „viejitos” (persoanele în vârstă), se așează pe băncile parcului și privesc în ochii celuilalt, se distrează, se sărută cu pasiune”, adaugă ea. În afara băncilor din parc, puteți socializa la o sticlă de vin roșu, într-un bar sau într-un „boliche” (club de noapte).

Austin, Statele Unite

Capitala neobișnuită a Texasului are o viață de noapte la fel de diversă. În Austin există o vorbă pe care o spun localnicii, „dacă nu ești încântat de scena și distracția dintr-un local, du-te și intră în altele zece de alături până nu găsești ceva pe plac”. Multe baruri și restaurante din oraș au scaune în aer liber, cu mese comune, lungi, care facilitează întâlnirile cu prietenii, dar și procesul de socializare cu persoanele noi.

În pofida reputație și a farmecului sudic pe care îl are Austin, mentalitatea din oraș este una dificilă, concentrată pe muncă. Rezidenții tind să lucreze asiduu în domeniile de care sunt pasionați, de regulă muzică și tehnologie. Acest lucru însă, nu îi împiedică să se distreze în weekend, organizând petreceri incendiare.

Copenhaga, Danemarca

Supranumit și „oașul de pescuit al Vikingilor”, Copenhaga are nopți lungi de vară, 17 ore de lumină în timpul solstițiului de vară din iunie, oferind romantismului timpul de care are nevoie pentru a înflori pe străzile pavate ale orașului, plajele întinse și parcurile și piețele vii.

Locuri romantice pot fi găsite prin tot orașul, dar cei care caută dragostea cu adevărat, ar trebui să se îndrepte spre Vesterbro, o regiune puțin mai la vest de centrul orașului. Majoritatea tinerilor din oraș locuiesc în acest cartier, unde cafenelele și barurile emană energie pe străzi toată noaptea.

Montreal, Canada

Cu o atmosferă de petrecere și relaxantă în același timp, Montreal este un loc ideal pentru întâlniri, spun localnicii. „Este visul unui romantic”, a spus Nathan Munn, care s-a mutat la Montreal din Ottawa acum 12 ani. „Cartierele fermecătoare, o atmosferă relaxată și multe bistrouri intime sunt perfecte pentru o noapte petrecută în cuplu. Unde vrei să trăiești depinde de faptul cu cine ai vrea să ieși. Fiecare cartier are setul său de interese și valori ce îi atrag pe oamenii care doresc să cunoască anumite tipuri de persoane”, adaugă el.

Centrul orașului Montreal, au spus localnicii, este cel mai bun pentru cei care caută petreceri urbane, activitatea desfășurându-se zi și noapte de-a lungul străzilor Crescent și Ste-Catherine. Orașul Vechi e plin de turiști care se plimbă pe străzile pavate și mănâncă în numeroasele restaurante ce radiază caldură și armonie.

Cape Town, Africa de Sud

Cu podgorii, munți de gresie și numeroase plaje scăldate de soare, cel de-al doilea oraș ca mărime din Africa de Sud, Cape Town, te invită să petreci timpul într-o atmosferă călduroasă, creată de localnicii deschiși si primitori. „Băștinașii din Cape Town, nu sunt timizi, ba chiar sunt extrem de sociabili, mereu gata să înceapă o conversație stând la o cană de cafea cu un necunoscut”, a spus Enver Duminy, CEO la Cape Town Tourism.

Când apune soarele, Camps Bay, o suburbie de pe malul mării, situată în sud-estul orașului, prinde viață. Zona este împărțită în două regiuni, cea de lux, cu restaurante și cluburi elegante, și cea casual, cu localuri mai accesibile, pub-uri, și cluburi karaoke, unde te poți distra și unde poți lua o masă copioasă. Cape Town, este o zonă de litoral frumoasă, dar și foarte sigură.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 22:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Nov. 2026, 22:40 // Slider //  Ana Panaguța

Un posibil summit între Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin ar putea deveni unul dintre cele mai importante evenimente diplomatice ale anului. Planul se lovește însă de neînțelegeri între Washington și Beijing: în timp ce Trump vrea discuții directe și libere, liderul chinez insistă asupra unui format strict controlat. În spatele disputei se află mize majore, de la războiul din Ucraina și controlul armamentului nuclear până la viitorul ordinii mondiale, informează adevărul.ro.

Beijingul dorește o reuniune strict organizată, cu declarații pregătite în avans și puțin spațiu pentru discuții spontane. Administrația Trump preferă însă un format mai liber, care să le permită celor trei lideri să poarte un dialog direct.

China încearcă să evite imprevizibilul, în timp ce Statele Unite insistă asupra unui format mai flexibil pentru o eventuală întâlnire trilaterală între liderii american, chinez și rus.

Potrivit publicației The Wall Street Journal (WSJ), Beijingul dorește ca summitul să se desfășoare după un scenariu stabilit în prealabil. Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin ar urma să citească declarații pregătite dinainte, iar posibilitatea unor discuții libere ar fi limitată.

Administrația președintelui american Donald Trump susține, în schimb, un format mai deschis, care să le permită celor trei lideri să facă schimb de opinii. Întâlnirea ar putea avea loc în marja summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), programat în China pentru 18–19 noiembrie.

Diferențele dintre Washington și Beijing în privința formatului și agendei ridică semne de întrebare asupra șanselor ca reuniunea să aibă loc, deși Statele Unite, China și Rusia și-au exprimat disponibilitatea de a lua în calcul o asemenea întâlnire.

Controlul armamentului nuclear, un punct sensibil

Donald Trump a transmis clar că dorește să discute despre controlul armelor nucleare.

China deține un arsenal nuclear mult mai mic decât Statele Unite și Rusia, însă îl extinde rapid. Beijingul a manifestat de multă vreme reticență față de negocierile privind limitarea armamentului nuclear.

Duminică, 8 noiembrie, Trump și-a exprimat speranța că, în cadrul unei întâlniri cu Xi Jinping și Vladimir Putin, vor putea fi abordate „numeroase subiecte, inclusiv denuclearizarea”.

Pentru China, participarea la negocieri trilaterale privind controlul armamentului ar putea însă consacra o situație de inegalitate între arsenalele nucleare, în avantajul Washingtonului și Moscovei. Un asemenea rezultat este inacceptabil pentru Xi Jinping, care conduce cel mai amplu program de extindere a arsenalului nuclear chinez din istoria țării.

Un oficial chinez a declarat că Beijingul nu va accepta să participe la astfel de negocieri.

Ultimul mare acord privind armele nucleare dintre Statele Unite și Rusia, cunoscut drept Noul START (START III), a expirat în februarie anul acesta. În consecință, cele mai mari două arsenale nucleare din lume au rămas, pentru prima dată după decenii, în afara unui acord care să le limiteze.

Administrația Trump a susținut că orice viitor acord de control al armamentului nuclear ar trebui să includă și China, al cărei arsenal se extinde într-un ritm mai rapid decât cele american și rus.

Miza Rusiei și poziția Beijingului

Apelul lui Vladimir Putin pentru organizarea unei întâlniri trilaterale ar putea urmări valorificarea unei eventuale relaxări a poziției lui Trump față de Kremlin.

Potrivit analizei citate de WSJ, liderul rus ar putea încerca să obțină, cu sprijinul Chinei, progrese în direcția încheierii războiului împotriva Ucrainei în condiții favorabile Moscovei, fără participarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Un oficial chinez a declarat că Beijingul este dispus să accepte o reuniune în trei, dar numai dacă aceasta este pregătită în detaliu. China dorește o agendă convenită în prealabil și un rezultat stabilit înaintea întâlnirii.

Beijingul ar fi dispus să discute despre Ucraina și alte subiecte importante în acest cadru. În lipsa unei pregătiri prealabile, însă, China ar prefera organizarea unor întâlniri bilaterale separate.

Un oficial de rang înalt din administrația Trump a afirmat că Xi Jinping pare să evite dialogurile spontane cu omologii săi. Această insistență asupra unui format strict controlat ridică întrebări cu privire la disponibilitatea liderului chinez de a participa la discuții directe, a adăugat reprezentantul american.

Surse apropiate Beijingului, citate de WSJ, susțin că Xi ar dori să creeze imaginea unei întâlniri trilaterale istorice, cu fotografii oficiale, declarații comune și un puternic impact propagandistic, fără a-și asuma riscul unor discuții imprevizibile.

De ce evită Xi Jinping discuțiile spontane

Kurt Campbell, fost adjunct al secretarului de stat al SUA, consideră că o asemenea întâlnire ar implica riscuri importante pentru liderul chinez.

„Cred că, pentru Xi, este o situație foarte riscantă și extrem de imprevizibilă. Beijingul ar prefera să își gestioneze separat relațiile cu Washingtonul și Moscova, obținând avantaje de la fiecare”, a declarat Campbell.

Preferința Chinei pentru discursuri pregătite și rostite pe rând este în concordanță cu practicile sale diplomatice obișnuite.

Întâlnirile lui Xi Jinping cu liderii străini sunt, de regulă, planificate cu mare atenție, uneori până la nivel de minut. Subiectele sunt stabilite dinainte, iar spațiul pentru spontaneitate este redus.

Această prudență este cu atât mai pronunțată în contextul pregătirilor pentru o amplă schimbare a conducerii Partidului Comunist Chinez, la cel de-al 21-lea Congres, programat pentru sfârșitul anului 2027. Se estimează că Xi va numi atunci o nouă generație de colaboratori loiali în funcțiile de conducere.

Potrivit surselor WSJ apropiate Beijingului, în timp ce Xi gestionează epurări politice, numiri în funcții-cheie și problema succesiunii, o întâlnire cu Trump și Putin desfășurată într-un format necontrolat reprezintă exact genul de variabilă imprevizibilă pe care China dorește să o evite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!