Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0.2021%
  • USD
    17.0881
    -0.5676%
  • RUB
    0.2050
    1.3171%
  • RON
    3.8050
    0.0841%
  • UAH
    0.3831
    -0.3393%

Toate știrile

21 august 2026

Top șapte obiceiuri pentru o dimineață mai bună

03 Feb. 2025, 06:59
 // Categoria: Life // Autor:  Redacția Realitatea
03 Feb. 2025, 06:59 // Life //  Redacția Realitatea

O rutină bună, imediat după ce te trezești, poate să-ți transforme întreaga zi într-una mai productivă și mai frumoasă.

● Încearcă să eviți butonul “Snooze” 

Da, e extrem de greu să te ridici din pat atunci când auzi sunetul înfiorător al alarmei de dimineață. De obicei, apăsăm butonul “Snooze” și încercăm să mai dormim pentru câteva minute. Acest obicei, deși e greu de combătut, trebuie, pe cât posibil, să dispară din rutina de dimineață.

Motivul este simplu! Cele câteva minute în plus pe care le petreci în pat nu te vor face să te simți mai odihnit, ba dimpotrivă. Dacă adormi la loc o să-ți fie și mai greu să te ridici când sună ceasul. De asemenea, de câte ori apeși “Snooze” de atâtea ori o să auzi melodia alarmei, ceea ce înseamnă că riști să te enervezi încă de la primele ore ale zilei.

Încearcă să te ridici din pat atunci când sună ceasul. Asigură-te că dormi destul, iar dacă e necesar du-te la culcare mai devreme, astfel încât diminețile să nu se transforme într-un calvar. De asemenea, dacă nu te ridici din pat când trebuie nu o să ai timp să duci la bun sfârșit ceilalți pași de pe lista de lucruri pe care să le faci dimineața.

● Fă-ți patul 

Știm că cel mai des ai auzit asta din partea părinților, însă crede-ne că acest obicei trebuie să se regăsească în rutina de dimineață. Concret, dacă îți faci patul după ce te trezești, creierul tău, pe jumătate adormit, o să primească semnalul că ziua a început. O activitate simplă înseamnă și o stare de calm, ceea ce înseamnă mai puțin stres pentru întreaga zi.

● Hidratează-te 

Când vorbim de obiceiuri de dimineață care trebuie să se regăsească în ruina ta, hidratarea se numără printre cele mai importante. Încearcă să bei cel puțin un pahar cu apă după ce te trezești, iar asta îi va da un boost de energie corpului tău. Nu uita, este important să bei paharul cu apă înainte să-ți bei cafeaua.

● Ia micul dejun 

Unul dintre cele mai importante elemente din rutina de dimineață este micul dejun. Ziua ta o să aibă o cu totul altă formă și structură dacă nu sari peste prima masă a zilei. Beneficiile sunt foarte multe și au efect și

pe termen lung. De exemplu, dacă nu mănânci micul dejun corpul tău va da jos caloriile mult mai greu, pentru că-și va păstra energia de care are nevoie.

De asemenea, dacă mănânci dimineața o să ai parte de o dietă mai moderată pentru că nu o să mai simți nevoia să mănânci atât de mult la prânz și seara. Dacă te prinde prânzul spunând “nu am mâncat nimic astăzi” trebuie să-ți revizuiești rutina de dimineață și să-ți faci neapărat timp pentru micul dejun!

● Ascultă muzică 

O zi bună începe cu obiceiuri de dimineață, care să te facă mai fericit. Astfel, în timp ce ești la duș, îți pregătești micul dejun sau te îmbraci, alege-ți o coloană sonoră care să te binedispună. Muzica preferată de va face să te simți mai bine și te va ajuta să te relaxezi.

O idee bună e să-ți pregătești câteva playlist-uri cu “feel good songs”, care să te pună în mișcare și, de ce nu, chiar să te facă să dansezi pentru câteva minute. Încearcă însă să nu asculți la nesfârșit aceleași melodii pentru că în loc să te facă să te simți mai bine s-ar putea să înceapă să te plictisească.

● Fă mișcare 

Pe lista de lucruri pe care să le faci dimineața trebuie să se regăsească și câteva minute de mișcare. Astfel, corpul tău o să fie mai energizat atunci când ajungi la lucru și nu o să simți că pici de somn. Dacă nu te numeri printre persoanele care au timp să meargă dimineața la sală sau la un cursuri de yoga sau fitness, poți găsi alte metode. De exemplu, dacă ai un cățel poți să-l scoți la o plimbare. De asemenea, poți face o sesiune scurtă de exerciții chiar la tine în casă. Dacă timpul îți permite și nu e vorba de distanțe prea mari, mersul pe jos până la lucru e un workout cât se poate de bun pentru rutina de dimineață.

Încă un motiv pentru care e important să faci puțină mișcare după ce te-ai trezit e pentru că o să te ajute să iei decizii mai bune atunci când hotărăști ce o să mănânci în ziua respectivă. Dacă ai apucat să faci sport există șanse mari să nu vrei să strici progresul și o să alegi un prânz mai sănătos.

● Planifică-ți ziua 

După ce minutele de relaxare s-au epuizat e momentul să-ți planifici ziua. E vorba despre câteva lucruri pe care știi că trebuie să le ai în vizor pentru ziua respectivă, indiferent cât de importante sunt sau nu. Că e vorba de un proiect pentru serviciu sau pur și simplu de un reminder să nu uiți să faci cumpărături pentru cină, adaugă-ți în telefon sau în agendă care sunt lucrurile de care vrei să te ocupi în ziua respectivă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acest pas din rutina de dimineață te va ajuta să rămâi organizat pe parcursul zilei și să-ți gestionezi timpul mai bine. De asemenea, o să-ți fie mai ușor să-ți stabilești prioritățile.

Realitatea Live

21 Aug. 2026, 13:51
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
21 Aug. 2026, 13:51 // Slider //  Cătălina Boico

De peste 24 de ore, pompierii și salvatorii IGSU luptă pentru lichidarea focarelor de ardere de la gunoiștea orășenească din Orhei. Flăcările se manifestă atât la suprafața depozitului de deșeuri, cât și în straturile profunde ale masei de gunoi, fapt care îngreunează intervenția și procesul de lichidare a focarelor.

Suprafața afectată de ardere constituie aproximativ 1.500 de metri pătrați, din suprafața totală a gunoiștii, care este de circa 5. 000 de metri pătrați.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pe parcursul nopții, pompierii au monitorizat situația și au desfășurat acțiuni de localizare și lichidare a focarelor de ardere, pentru a preveni extinderea focului către alte sectoare ale gunoiștii.

„În aceste condiții, pentru lichidarea completă a focarelor, pompierii, în comun cu reprezentanții autorităților publice locale, desfășoară lucrări de desfacere și împrăștiere a deșeurilor și identificare a focarelor de ardere mocnită. Totodată, sunt efectuate lucrări de refulare a apei, transportare și compactare a masei de deșeuri.

În misiunea de localizare și lichidare a incendiului sunt antrenate trei autospeciale de intervenție, cu un efectiv de 13 angajați IGSU. Totodată, pentru efectuarea lucrărilor mecanizate sunt implicate 2 buldozere, 4 autobasculante și 2 tractoare cu cisterne, precum și 8 persoane antrenate pentru operarea tehnicii și desfășurarea lucrărilor auxiliare”, transmite instituția.

La moment, situația este sub control, iar pompierii și salvatorii IGSU, în comun cu autoritățile publice locale și operatorii tehnicii grele, continuă acțiunile în vederea lichidării completă a incendiului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că incendiul a fost semnalat la Serviciul 112 în noaptea de 19 august, la ora 23:22. La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri, cu un efectiv de 12 angajați, care au localizat și lichidat focarele de ardere pe parcursul nopții, prevenind extinderea flăcărilor.

Incendiu la poligonul de gunoi din Orhei! Locuitorii s-au trezit în fum