Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Ministra Ala Nemerenco, despre tragediile recente: „Când se întâmplă ceva, toți uită că au fost salvați”

02 Feb. 2025, 09:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
02 Feb. 2025, 09:30 // Societate //  Elena Putregai

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a reacționat pe Facebook în urma deceselor care au zguduit opinia publică, exprimându-și condoleanțele familiilor îndurerate. Ea a subliniat că astfel de tragedii sunt folosite de unii pentru a acumula „dividende politice”, iar medicii devin ținta criticilor dure. Este vorba de o postare pe care mai mulți cetățeni o așteptau.

În postarea sa, Nemerenco a menționat că, în calitate de ministru, a implementat măsuri pentru reducerea mortalității materne, inclusiv echiparea maternităților cu aparatură modernă. În cazul femeii decedate la naștere, ministra a explicat că se suspectează embolie cu lichid amniotic, o complicație extrem de rară și letală. Totuși, concluziile finale vor fi trase doar după finalizarea anchetei și expertizei medico-legale.

Referindu-se la decesul dintr-un cabinet de cosmetologie, Nemerenco a atras atenția asupra reglementărilor insuficiente din sectorul privat. Ea a subliniat că ministerul nu are dreptul să verifice activitatea acestor centre între acreditări și a criticat lipsa de reacție a procuraturii într-un caz anterior, care implica aceiași medici.

Ministra a evidențiat eforturile medicilor, subliniind că zilnic se salvează mii de vieți, însă aceste reușite trec neobservate. „Nimeni nu vede mâinile, ochii și sufletele medicilor obosite”, a scris ea, criticând valul de reacții negative declanșat de tragedii.

În final, Ala Nemerenco a îndemnat la rațiune și respect pentru munca medicilor, reamintind că viața și sănătatea sunt cele mai prețioase daruri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 16:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
02 Nov. 2026, 16:06 // Slider //  Realitatea.md

Un avion de pasageri Wizz Air care zbura din Marea Britanie spre Bulgaria a fost nevoit să aterizeze de urgență în urma unei amenințări cu bombă, scrie Antena3.ro. Un avion de vânătoare Gripen al Ungariei a fost mobilizat pentru a escorta aeronava, care a fost redirecționată de urgență către aeroportul din Budapesta.

Ministrul ungar al apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, a declarat că avionul a fost „nevoit să își întrerupă zborul”.

„Militarii noștri au demonstrat încă o dată că pot interveni imediat atunci când este necesar și că sunt capabili să garanteze securitatea spațiului aerian al Ungariei”, a declarat Romulusz Ruszin-Szendi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Aeronava Airbus A321neo a decolat în această dimineață, la ora 08:30, de pe aeroportul Luton din Londra, cu destinația Sofia. Avionul și-a schimbat direcția deasupra Bosniei-Herțegovina, după ce echipajul a solicitat permisiunea de a ateriza pe Aeroportul Internațional Ferenc Liszt din Budapesta.

Pompierii, polițiștii și echipele antitero au fost mobilizate la aeroport pentru aterizarea aeronavei. Totodată, autoritățile fac în prezent verificări de securitate asupra avionului și pasagerilor.

Ruszin-Szendi a adăugat că poliția desfășoară verificări suplimentare după aterizare. Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a confirmat pentru publicație că avionul a aterizat în siguranță.