Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Tradiții și superstiții! Ce NU trebuie să faci lunea ca să-ți meargă bine toată săptămâna

26 Feb. 2024, 10:48
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
26 Feb. 2024, 10:48 // Societate //  Vlada Ciorici

După un weekend plăcut, mulți dintre noi nu prea avem chef să ne trezim lunea, când trebuie să ne întoarcem la muncă. Cu toate acestea, încă din vremurile trecute, ziua de luni a avut un rol important și astfel au luat naștere multe superstiții  în jurul acestei zile.

Din bătrâni se spune că deciziile pe care le iei lunea îți vor influența întreaga săptămână. Prima zi a săptămânii ar trebui să fie o zi plină de energie, să luăm decizii bune și să fim harnici.

Ce NU trebuie să faci lunea?

  • Potrivit unor obiceiuri, nu să dai nimic din casă sau din buzunar în zilele de luni. De asemenea, nu se dau bani sau alte obiecte, nici măcar celor din familie sau apropiaților. Dacă dai obiecte din locuința ta, se spune că îți dai afară norocul și vei pierde sporul casei.
  • De asemenea, se spune că lunea nu e bine să te tunzi, să te bărbierești sau să îți tai unghiile. Se pare că toate acestea sunt încărcate cu energia pozitivă de care trebuie să dai dovadă lunea și nu trebuie să o risipești, altfel vei risipi și norocul.
  • Nu trebuie să primești persoane negative în casă. Oaspeții de luni trebuie să fie buni și veseli ca să îți aducă norocul în locuință. Se spune că oamenii cu suflet negru aduc sărăcia și necazurile în casă.

Ce e bine să faci în zilele de luni?

  • Se spune că ziua de luni trebuie cinstită prin post și prin muncă. În vremurile trecute, preoții din sate treceau pe la casele oamenilor în prima zi de luni a fiecărei lună și sfințeau locuința, familia și animalele. În acest fel, se sporea norocul casei, sănătatea și bucuria în familiile credincioșilor.
  • Tot lunea, nu trebuie să te cerți cu nimeni, să nu te superi pe nimeni și să nu fii invidios pe nimeni, deoarece toate aceste sentimente negative se vor aduna și le vei purta în suflet toată săptămâna. Astfel, încearcă să fii pozitiv, să faci numai bine și fii cât mai pașnic.
  • În zilele de luni nu se numără ouăle, dar nici nu se iau din cuibarul găinilor. Acestea trebuie să rămână acolo unde le făceau găinile pentru ca păsările să se ouă mai cu spor toată săptămâna.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!