Ceslav Panico, Avocatul Poporului, s-a sesizat în legătură cu decesul unei femei de 42 de ani din localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni, ucisă de soțul ei.
Potrivit oamenilor legii, la 31 august 2026, un bărbat de 47 de ani s-a deplasat la domiciliul comun, unde se afla soția sa, deși pe numele lui fusese emisă anterior o ordonanță de protecție care îi interzicea să se apropie de ea.
Ombudsmanul va examina circumstanțele tragediei prin prisma obligațiilor pozitive ale statului privind protecția dreptului la viață, garantat de art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și prin prisma Convenției de la Istanbul, ratificată de Republica Moldova, care obligă autoritățile să prevină, să ancheteze cu diligență și să sancționeze actele de violență în familie.
În cadrul monitorizării, Avocatul Poporului va verifica modul în care a fost aplicată, comunicată și supravegheată ordonanța de protecție emisă în favoarea victimei, precum și eventualele lacune de cooperare între poliție, organul de probațiune, instanțele de judecată și furnizorii serviciului de monitorizare electronică.
Ancheta a stabilit că bărbatul de 47 de ani ar fi mers la locuința comună pe care o avea cu soția, deși exista ordonanță de protecție.
Cuplul avea trei copii, dintre care doi sunt minori. Cea mai mică fetiță are 7 ani. Corpurile neînsuflețite au fost depistate pe 31 august, de către cealaltă fiica minoră a lor, care are 15 ani.
Tragedia de la Măgdăcești: Bărbatul care și-ar fi împușcat soția avea ordin de restricție. Cuplul era în prag de divorț