Un minor de 17 ani a murit, după ce a fost implicat într-un accident grav. Tragedia s-a produs luni seara, pe centura de ocolire a orașului Cahul.
Potrivit Poliției Naționale, un tânăr de 22 de ani în stare de ebrietate avansată la volanul unui BMW, având doi pasageri printre care și un minor de 17 ani, nu s-a isprăvit cu conducerea mașinii și a derapat de pe traseu, inversându-se. În rezultat, pasagerul minor, fără centura cuplată, a fost aruncat din automobil. În urma traumelor primite, din nefericire, tânărul a decedat.
Șoferul a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatul testului a arătat o concentrație de 0,81 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 72 de ore.
„Amintim părinților să supravegheze minorii, să monitorizeze unde și cu cine pleacă, dar și absența lor de la domiciliu la ore târzii. În context amintim că alcoolul la volan și necuplarea centurii de siguranță pot face victime”, transmite Poliția Republicii Moldova.
Deputatul fracțiunii „Alternativa” și liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu, cere o anchetă serioasă și obiectivă în cazul atacului cibernetic care a dus la extragerea datelor personale ale sute de mii de cetățeni. Acesta susține că interconectarea bazelor de date ale mai multor instituții publice prin intermediul Agenției de Guvernare Electronică (AGE) ar fi creat un punct vulnerabil, de care ar fi profitat hackerii.
„Eu aștept o anchetă serioasă și obiectivă la acest capitol. Noi avem o vulnerabilitate, pentru că am conectat toate bazele de date – ASP, FISC, medicină și altele – într-un singur punct, acolo unde este Agenția de Guvernare Electronică. Și, după cum am spus, fiindcă acolo avem incompetenți la conducere, am creat acest punct vulnerabil. Hackerilor nu le mai trebuie să spargă baza de date de la ASP sau cea de la FISC. Ei au găsit locul vulnerabil și, prin intermediul acestuia, au intrat peste tot”, a declarat Ion Chicu înaintea ședinței Legislativului de joi, 29 octombrie.
Atacul cibernetic a avut loc în perioada 19–23 octombrie, iar datele personale a aproximativ 750.000 de cetățeni au fost extrase fără autorizație. Hackerii ar fi vizat în total aproximativ un milion de IDNP-uri. Printre informațiile sustrase se numără date de identificare, detalii despre rude, bunuri, prestații sociale și unele informații financiare.
În urma incidentului, șefa AGE , Nicoleta Colomeeț, și-a anunțat demisia. Reprezentanții instituției au precizat că sistemele financiare nu au fost compromise, însă datele extrase ar putea fi folosite în tentative de escrocherie.
Cazul va fi examinat de Parlament. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a anunțat că membrii Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică vor organiza audieri pentru a clarifica circumstanțele scurgerii de date. Potrivit președintelui comisiei, Lilian Carp, audierile sunt programate pentru 4 noiembrie și se vor desfășura cu ușile închise.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.