Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Tragedii pe apă: aproape 40 de persoane s-au înecat de la începutul acestui an

25 Iul. 2025, 21:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
25 Iul. 2025, 21:26 // Actualitate //  Ana Panaguța

De la începutul anului, 37 de persoane s-au înecat în bazinele și râurile din țară. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, printre victime se numără și șapte minori. În contextul Zilei mondiale de prevenire a înecului, specialiștii fac apel la vigilență și vin cu un șir de recomandări, transmite IPN.

Potrivit IGSU, consumul băuturilor alcoolice înainte sau în timpul scăldatului reprezintă o cauză majoră a tragediilor în apă. Și aceasta pentru că alcoolul afectează coordonarea, echilibrul și capacitatea de judecată, sporind riscul de înec sau accidentare. De asemenea, consumul de alcool poate provoca modificări bruște ale tensiunii arteriale, care pot duce la pierderea cunoștinței și, implicit, la cazuri fatale.

Pentru a preveni riscurile de înec, este important ca oamenii să aleagă spații de agrement sigure, echipate cu stații de salvare și salvamari pregătiți să intervină în situații de urgență. Totodată, minorii trebuie supravegheați constant, mai ales pe perioada vacanțelor și a caniculei.

Salvatorii au identificat că orele în care se înregistrează cele mai multe cazuri de înec sunt între 13:00 și 20:00, în special în zilele de weekend. Pe teritoriul țării există și zone cu risc sporit de înec. Este vorba despre raioanele: Ștefan Vodă, Anenii Noi, Ungheni, Florești, Călărași, dar și municipiul Chișinău.

În cazul în care cineva observă o persoană inconștientă în apă, este esențial să apeleze imediat numărul de urgență 112 și să înceapă manevrele de resuscitare până la sosirea echipajelor de salvare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!