Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Transporta pe teritoriul Moldovei doi cetățeni ucraineni. Reținere în flagrant delict a unui bănuit

19 Ian. 2024, 08:52
 // Categoria: Breaking News // Autor:  Redacția Realitatea
19 Ian. 2024, 08:52 // Breaking News //  Redacția Realitatea

Un conațional a fost reținut în timp ce asigura transportul pe teritoriul R. Moldova pentru doi cetățeni ucraineni care au traversat clandestin frontiera de stat. Există informație operativă că moldoveanul este complice în cadrul unui grup infracțional specializat pe organizarea migrației ilegale.

Conform acțiunilor speciale de investigații a fost stabilit că se acționa după o schemă bine punctată, unde bănuitul avea rolul de la preluarea, până la transportarea cu scopul părăsirii legale a teritoriului R. Moldova.

”În data de 17 ianuarie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au reținut conaționalul în flagrant delict în zona de frontieră, iar în mijlocul de transport personal fiind depistați cei doi bărbați ucraineni. Potrivit declarațiilor și cercetărilor ulterioare, cetățenii ucraineni trebuiau să achite suma de 5000 dolari SUA”, informează poliția de frontieră.

Bănuitul în vârstă de 60 de ani, originar din r. Rîșcani, implicat în organizarea migrației ilegale a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul de detenție preventivă al IP Edineț, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat la sediul Direcției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

În continuare, sub conducerea Procuraturii Briceni împreună cu organul de urmărire penală sunt întreprinse măsuri procesuale în vederea documentării și atragerii la răspundere a persoanelor implicate în acțiunea ilegală, cu respectarea normelor de prezumție a nevinovăției.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă privațiune de libertate pe un termen de la 3 la 7 ani (art.362 al.3) lit.a) Cod Penal al RM).

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!