Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Trimisul lui Putin în SUA anunță, din fața Casei Albe, „progrese” în relația cu Donald Trump și cu războiul din Ucraina

04 Apr. 2025, 15:20
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
04 Apr. 2025, 15:20 // În Lume //  Realitatea.md

Emisarul special al președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a declarat că s-au înregistrat progrese în negocierile cu Statele Unite, relatează Agerpres, pe baza celor transmise de agenția rusă TASS și reflectate în presa europeană.

Dmitriev s-a deplasat în SUA și a avut întâlniri pe parcursul a două zile, la Washington, cu membri ai administrației președintelui Donald Trump.

„Aş spune că astăzi şi ieri am făcut pași înainte pe un număr mare de probleme”, a spus Dmitriev, joi, potrivit antena3.ro.

Presa internațională a consemnat că aceasta a susținut o conferință de presă în fața Casei Albe. El este primul oficial rus de rang înalt care vizitează Statele Unite de la începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022.

Dmitriev a subliniat că relația bilaterală a fost „înghețată” timp de trei ani şi că, prin urmare, „procesul de dialog şi soluționare va dura, dar este, fără îndoială, pozitiv şi constructiv”.

Emisarul Kremlinului s-a întâlnit miercuri, la Casa Albă, cu trimisul președintelui Trump pentru Orientul Mijlociu şi Rusia, Steve Witkoff. S-a întâmplat în aceeași zi în care președintele SUA a anunțat tarife pentru majoritatea țărilor din lume, listă pe care Rusia nu figurează.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 12:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 12:57 // Societate //  Daniela Baranovschi

Aproximativ 5.000 de locuitori din nouă sate ale raionului Florești vor putea beneficia de ajutor mai rapid în cazul incendiilor și altor situații de urgență. Un nou Post de salvatori și pompieri voluntari a fost inaugurat în comuna Izvoare, unde vor activa 12 pompieri voluntari pregătiți să intervină în caz de nevoie.

Postul va deservi localitățile Izvoare, Scăieni, Bezeni, Căinarii Vechi, Frumușica, Trifănești, Alexandrovca, Iliciovca și Maiscoe. Cei 12 voluntari au absolvit cursurile de pregătire organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Solidarity Fund PL în Moldova.

Noua unitate este menită să reducă timpul necesar pentru intervenția echipelor de salvatori și pompieri în această zonă, astfel încât oamenii să primească ajutor într-un timp cât mai scurt atunci când viața sau bunurile lor sunt în pericol.

Deschiderea postului a fost finanțată de Uniunea Europeană și realizată de Solidarity Fund PL în Moldova, cu sprijinul autorităților locale, prin proiectul „EU4 Moldova Resilience – Secure State, Resilient Communities”.

Acesta este al 89-lea post din rețeaua națională de salvatori și pompieri și al 30-lea în care activează voluntari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!