Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Trump amenință Iranul: „Începem să tragem” dacă acordul nu este respectat

09 Apr. 2026, 08:38
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
09 Apr. 2026, 08:38 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri că navele și aeronavele militare americane vor rămâne în apropierea Iranului și a avertizat că Statele Unite vor relua acțiunile militare dacă Teheranul nu respectă pe deplin acordul încheiat cu Washingtonul, transmite Reuters.

„Toate navele, aeronavele și personalul militar american, împreună cu muniții și armament suplimentar, vor rămâne în și în jurul Iranului până când acordul REAL încheiat va fi respectat integral”, a scris Trump pe platforma sa, Truth Social.

Liderul de la Casa Albă a lansat și un avertisment dur: „Dacă, din orice motiv, acest lucru nu se întâmplă, ceea ce este foarte puțin probabil, atunci vor începe din nou focurile de armă, mai mari, mai puternice și mai intense decât s-a văzut vreodată”.

Declarațiile vin în contextul în care Iranul a transmis anterior că ar fi „nerezonabil” să continue negocierile pentru un acord de pace durabil cu SUA, după ce Israelul a lansat cele mai intense atacuri asupra Libanului de până acum, soldate cu sute de morți.

În același timp, cele două părți par să aibă poziții divergente în privința programului nuclear iranian. Trump susține că Iranul a acceptat să oprească îmbogățirea uraniului, în timp ce președintele Parlamentului de la Teheran, Mohammad Bagher Qalibaf, afirmă că, potrivit termenilor armistițiului, acest proces poate continua.

„S-a convenit cu mult timp în urmă – în ciuda retoricii false – fără arme nucleare, iar Strâmtoarea Ormuz va rămâne deschisă și sigură”, a mai transmis Trump în mesajul publicat miercuri seara.

Reamintim, accesul prin Strâmtoarea Ormuz fusese restricționat de Republica Islamică după ce Statele Unite și Israelul au început bombardamentele asupra Iranului, pe 28 februarie. În perioada 1 martie – 7 aprilie, au fost înregistrate doar 307 treceri de nave de marfă, conform datelor Kpler, ceea ce reprezintă o scădere de aproximativ 95% față de nivelurile obișnuite din perioadele de pace.

Reluarea traficului are loc după ce, în noaptea de 7 spre 8 aprilie, Washingtonul și Teheranul au convenit asupra unei încetări a focului pentru o perioadă de două săptămâni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 21:22
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 21:22 // Slider //  Ana Panaguța

Toate cele 67 de secții de votare deschise pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei și a Guvernatorului (Bașcanului) Găgăuziei s-au închis la ora 21:00. Potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală, la urne s-au prezentat 48.749 de alegători, ceea ce reprezintă o rată de participare de 37,60%.

Pragul minim de participare, de 25%, necesar pentru validarea alegerilor, a fost atins în 34 dintre cele 35 de circumscripții electorale. Excepție face circumscripția Baurci, unde prezența la vot a fost de 24,60%.

După închiderea secțiilor, membrii birourilor electorale au început numărarea voturilor și întocmirea proceselor-verbale pentru fiecare dintre cele două scrutine.

Un candidat este declarat ales dacă obține mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate. În cazul în care niciun candidat nu întrunește această condiție, peste două săptămâni va fi organizat turul al doilea, la care vor participa primii doi candidați care au acumulat cele mai multe voturi.

CEC precizează că datele prezentate sunt preliminare, urmând să fie confirmate după recepționarea documentelor electorale în original.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!