Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Donald Trump anunță că SUA amână atacarea Iranului, la solicitarea Pakistanului

22 Apr. 2026, 07:18
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Apr. 2026, 07:18 // Actualitate //  Realitatea.md

Statele Unite amână atacarea Iranului, după solicitări venite din partea Pakistanului, până când Teheranul va prezenta o poziție clară și unitară privind soluționarea conflictului și până la finalizarea negocierilor de pace. Anunțul a fost făcut de Donald Trump, marți seara, într-o postare pe rețeaua sa, Truth Social.

Liderul de la Casa Albă a precizat că decizia vine pe fondul diviziunilor interne din Iran și la cererea oficialilor pakistanezi.

„În baza faptului că guvernul Iranului este serios fracturat și în urma solicitării mareșalului Asim Munir și premierului pakistanez Shehbaz Sharif, am fost rugați să amânăm atacul asupra Iranului până când liderii și reprezentanții (Teheranului) vor veni cu o propunere unitară”, a declarat Trump.

În același timp, acesta a subliniat că armata americană rămâne în alertă.

„Am ordonat armatei să continue blocada și să rămână pregătită și capabilă”, a adăugat liderul de la Washington, potrivit Antena 3 CNN.

Reamintim că la sfârșitul săptămânii trecute, Statele Unite și Iranul păreau aproape de un acord de pace menit să pună capăt conflictului care durează de aproximativ șapte săptămâni. Totuși, negocierile au fost complicate de declarațiile publice ale lui Trump, care a oferit detalii despre discuții atât pe rețelele sociale, cât și în interviuri acordate presei americane.

Potrivit CNN, președintele american a susținut că Iranul ar fi acceptat mai multe condiții, inclusiv cedarea stocurilor de uraniu îmbogățit și apropierea încheierii războiului. Aceste afirmații au fost însă contrazise de surse implicate în negocieri.

De cealaltă parte, oficialii iranieni au respins ferm declarațiile și au negat existența unor noi runde de negocieri cu Washingtonul.

Mai mult, membri ai administrației americane au recunoscut, sub protecția anonimatului, că declarațiile publice ale lui Trump au afectat procesul de negociere, care era deja fragil din cauza lipsei de încredere a Teheranului în SUA.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!