Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Ucraina a lansat campania „Trimite-l pe Putin pe Jupiter”. Cu ajutorul banilor încasați vor reconstrui Ucraina

14 Mart. 2022, 20:44
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
14 Mart. 2022, 20:44 // În Lume //  Realitatea.md

Val de reacții în urma mesajului fondatorului Tesla şi SpaceX, Elon Musk, care l-a provocat la un duel pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, având drept miză Ucraina. Printre cei care au reacționat se numără și vicepremierul ucrainean. Mihailo Fedorov a lansat o campanie de strângere de fonduri, pentru a-l „trimite pe Putin pe Jupiter”, bani care vor fi utilizaţi pentru a repara infrastructurile distruse din Ucraina.

„Prin prezenta îl provoc pe Vladimir Putin la un duel. Ceea ce este în joc este Ucraina”, a declarat Musk într-un scurt mesaj în care a intercalat scrisul chirilic. „Accepţi provocarea?”, a continuat magnatul american în alt tweet, având ca haştag contul oficial al Kremlinului.

Mesajul lui Musk a provocat un răspuns aproape imediat din partea directorului agenţiei spaţiale a Rusiei, Roscosmos, care l-a mai înfruntat şi în alte ocazii pe reţelele de socializare pe omul de afaceri sud-africano-american. „Diavol mic, tu eşti încă tânăr”, a scris Dmitri Rogozin, aflat la conducerea Roscosmos din 2018, care l-a descris pe Musk drept un „pămpălău”.

Vicepremierul ucrainean, Mihailo Fedorov, s-a implicat şi el în această cyber-înfruntare printr-un tweet în care s-a arătat sigur că, „Musk îl poate trimite pe Putin pe Jupiter”. Fedorov a lansat în următoarele săptămâni o campanie de strângere de fonduri, pentru a-l „trimite pe Putin pe Jupiter”, bani care vor fi utilizaţi pentru a repara infrastructurile distruse din Ucraina.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!