Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Ucrainenii au găsit 1045 de cadavre în regiunea Kievului după retragerea rușilor. Majoritate sunt civili executați

20 Apr. 2022, 18:59
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
20 Apr. 2022, 18:59 // În Lume //  Victoria Laur

Ucrainenii au găsit 1045 de cadavre în regiunea Kievului după retragerea rușilor. Dintre ei, 75% erau civili, iar majoritatea au fost împușcați sau au decedat în urma exploziilor, informează oficiali din Poliția ucraineană.

Pe lângă gropile comune, trupurile neînsuflețite se găsesc în subsoluri, beciuri, dar și în fântâni, potrivit UNIAN. Actualmente sunt circa 300 de grupuri care investighează moartea civililor, iar numărul exact al victimelor atrocităților se stabilește încă.

Kievul acuză militarii ruși că au împușcat familii care intenționau să se evacueze din regiune. Anterior, presa din țara vecină scria că în localitățile ocupate de verificau locuințele, iar toate persoanele care aveau legături cu instituțiile de stat erau executate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Moscova a reiterat de mai multe ori faptul că militarii săi nu au comis crime de război și atrocități. Kremlinul susține că fotografiile din localitățile părăsite de trupele ruse ar fi înscenate, pentru a convinge occidentalii să ofere suport administrației lui Zelenski.

NOTĂ: În contextul condițiilor de război, este imposibil de verificat veridicitatea declarațiilor părților implicate în conflict!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!