Retragerea Angelei Merkel de pe scena politică suscită temeri privind un eventual vid de putere în cadrul Uniunii Europene, confruntată cu proiecte decisive pentru supravieţuirea sa, dar şi cu speranţa unei reînnoiri, comentează AFP joi. În ultimele luni, liderii UE şi-au înmulţit omagiile şi mulţumirile faţă de cea care a condus Germania din 2005, aproape la fel de mult timp precum cancelarul Reunificării, Helmut Kohl (1982-1998).

Premierul olandez Mark Rutte a salutat „enorma autoritate” a acesteia. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat în ce măsură spiritul analitic al acestei chimiste, doctor în ştiinţe, a fost crucial pentru a debloca negocieri europene, uneori interminabile.

Angela Merkel, cel mai longeviv şef de guvern printre democraţiile europene, a jucat un rol decisiv în UE, explică politologul Janis Emmanouilidis, de la European Policy Centre (EPC). Ea îşi va lua rămas bun la câteva luni după alegerile legislative germane de duminică, perioadă în care se va forma un nou guvern.

„Bineînţeles, plecarea sa lasă un vid”, a declarat expertul citat pentru AFP, evocând „sfârşitul unei epoci”. În cursul celor 16 ani în care s-a aflat la putere, Angela Merkel a trebuit să facă faţă unei „crize permanente” a UE, de la criza financiară din 2008 până la pandemia de coronavirus, trecând prin Brexit, aminteşte acelaşi expert.

Discursurile sale asupra Europei nu vor intra însă în istorie. Lipsită de o mare viziune, cancelarul îşi datorează buna imagine talentelor sale de administrator pragmatic, care i-au permis să menţină unitatea UE în adversitate, forjând compromisurile necesare.

Ea a dovedit „continuitate şi fermitate”, ceea ce numeroşi europeni au apreciat în perioade de incertitudini. „Viitorul cancelar va trebui mai întâi să capete anvergură înainte de a putea pretinde să o înlocuiască în acest rol”, subliniază el. Nu contează dacă acesta se va numi Armin Laschet (CDU), Olaf Scholz (SPD) sau Annalena Baerbock (Verzi).

Potrivit unui studiu efectuat în 12 ţări ale UE de către Consiliul European pentru Relaţii Internaţionale (ECFR), 41% dintre persoanele intervievate afirmă că ar vota mai degrabă pentru Angela Merkel decât pentru Emmanuel Macron dacă ar trebui să aleagă un preşedinte pentru Europa.

În timpul crizei euro, la începutul anilor 2010, ea a suscitat totuşi indignare după ce a întârziat să vină în ajutor ţărilor îndatorate, ca Grecia, generând temeri la un moment dat de o implozie a monedei unice.

„Angela Merkel nu a salvat Europa”, afirmă fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker. „Este naraţiunea germană că ea a fost la originea tuturor soluţiilor în crizele grave”, a declarat el cotidianului belgian Le Soir. „Nu subestimez rolul pe care ea l-a jucat, dar sunt departe de a-l supraestima pentru că şi-a trăit propriile ezitări în timpul acestei perioade care a fost printre cele mai dificile ale construcţiei europene”, a afirmat Juncker.

Potrivit acestui veteran al politicii luxemburgheze, Merkel a acţionat totuşi ca o „femeie de stat”, deschizând frontierele germane refugiaţilor în 2015, în pofida atacurilor cărora le-a fost ţintă în ţara sa şi „ea a acţionat bine” în timpul pandemiei, acceptând un plan de salvare istoric de 750 miliarde de euro care a întruchipat solidaritatea europeană.

Fostul ministru spaniol de externe, Ana Palacio, reproşează cancelarului „strategia sa constând în a aştepta ca situaţiile disperate să necesite măsuri disperate”. Această strategie „a fost adesea în profitul celor care încalcă regulile”, susţine ea, referindu-se la tergiversările germane faţă de şeful guvernului ungar, Viktor Orban, a cărui ţară s-a îndepărtat de valori europene.

Or, UE se confruntă cu provocări istorice: reconstruirea unei economii puternice după pandemie, lupta împotriva schimbării climatice, afirmarea rolului său geopolitic în faţa SUA şi a Chinei…

„Angela Merkel a menţinut poate abil statu quo-ul asupra continentului în cursul ultimilor ani, dar provocările cu care se confruntă Europa în prezent cer soluţii radicale şi nu schimbări cosmetice. UE are nevoie astăzi de o Germanie vizionară”, apreciază Piotr Buras, de la ECFR.