Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

UE trimite Ucrainei încă 1,4 miliarde de euro din activele rusești înghețate. Von der Leyen: Rusia trebuie să plătească

05 Aug. 2026, 15:01
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Aug. 2026, 15:01 // În Lume //  Realitatea.md

Uniunea Europeană va direcționa încă 1,4 miliarde de euro către Ucraina din profiturile generate de activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei, transmite Mediafax. Este al cincilea transfer de acest tip, iar fondurile provin din veniturile acumulate în prima jumătate a anului 2026.

Potrivit Comisiei Europene, de la blocarea activelor rusești, acestea au generat profituri excepționale de aproximativ 8 miliarde de euro.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că fondurile vor sprijini Ucraina în fața agresiunii ruse.

„Rusia trebuie să plătească pentru distrugerea pe care a cauzat-o. Și folosim veniturile din activele rusești blocate pentru a ne asigura că o va face. Punem la dispoziția Ucrainei o sumă suplimentară de 1,4 miliarde EUR. Acest lucru va sprijini rezistența continuă a Ucrainei împotriva războiului ilegal al Rusiei”, a transmis Ursula von der Leyen.

Banii provin din profiturile generate de activele Băncii Centrale a Rusiei, înghețate în cadrul sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană după invazia rusă din Ucraina. Deși activele rămân blocate, dobânzile obținute din acestea nu revin Rusiei.

Potrivit deciziei Consiliului Uniunii Europene, 95% din fonduri vor fi direcționate prin Mecanismul de cooperare în materie de împrumuturi pentru Ucraina (ULCM), destinat sprijinirii rambursării împrumuturilor acordate Kievului de Uniunea Europeană și statele G7. Restul de 5% va ajunge la Instrumentul european pentru pace, care finanțează nevoile urgente ale Ucrainei în domeniul militar și al apărării.

Activele Băncii Centrale a Rusiei au fost înghețate după declanșarea invaziei în Ucraina, iar din 2024 Uniunea Europeană a decis ca profiturile generate de acestea să fie utilizate pentru sprijinirea Kievului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 06:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
09 Nov. 2026, 06:20 // Slider //  Ursu Ana

Vreme rece, dar fără precipitații esențiale, se anunță în Republica Moldova pentru ziua de 9 noiembrie. Potrivit prognozei meteorologice, cerul va fi predominant înnorat, iar presiunea atmosferică se va menține ridicată.

Vântul va sufla din nord-vest, slab până la moderat.

Temperaturile minime nocturne vor oscila între -2 și plus 3 grade Celsius, iar ziua maximele vor fi cuprinse între 4 și 10 grade.

La Chișinău, sunt prognozate aproximativ -2 grade noaptea și +8 grade ziua și cere variabil.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!