Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Ultima oră! A picat moțiunea simplă în privința Alei Nemerenco

18 Nov. 2021, 21:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Nov. 2021, 21:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Moțiunea simplă înaintată ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, a picat. Astfel, ea va rămâne în continuare în funcție, informează Realitatea.md.

Pentru ea nu au votat nici toți deputații socialiști și comuniști prezenți în sală, întrucât se crease confuzie în sala plenară fiind gălăgie, iar parlamentarii erau neatenți la cele expuse din prezidiu.

În context, președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a apostrofat pe cei din opoziție pentru faptul că nu și-au votat propria moțiune înaintată ministrei. „V-ați făcut de râs. Nici nu ați votat propria moțiune. A fost o moțiune rușinoasă și a picat”, a spus speakerul.

Pentru acea moțiune au votat 6 deputați, iar împotrivă – 52. Alți 8 deputați nu au participat la procesul de vot.

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 18:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
13 Nov. 2026, 18:40 // Societate //  Cătălina Boico

Reconstrucția străzii Mesager, care va conecta sectoarele Centru, Buiucani și Râșcani ale Capitalei, ar putea începe în primăvara 2027. Proiectul prevede amenajarea a patru benzi de circulație, construirea pistelor pentru bicicliști, modernizarea rețelelor edilitare și introducerea transportului public pe această arteră, scrie IPN.

Primarul general, Ion Ceban, a declarat că strada, care există doar parțial și se află într-o stare avansată de degradare, urmează să fie reconstruită integral. Intervențiile vor fi corelate cu lucrările de reabilitare a albiei râului Bâc și cu măsurile de reducere a riscului de inundații.

„Este un proiect complex, care necesită timp și investiții, dar care va aduce beneficii întregului oraș. Odată cu construcția drumului vor fi dezvoltate rețele întregi de utilități, precum cele de apă, canalizare, gaz, electricitate”, a adăugat edilul.

Inginerul-șef la Institutul municipal de proiectări „Chișinăuproiect”, Valentina Flueraș, a adăugat că pe lângă cele patru benzi de circulație, drumul va avea o bandă suplimentară pe mijloc, destinată virajului la stânga. Proiectul include și infrastructura necesară pentru circulația transportului public.

Consiliera primarului general, Ala Mîrza, a precizat că proiectul tehnic este definitivat în proporție de aproximativ 90%, urmând să fie operate ultimele ajustări convenite cu experții în transport și inginerii băncii finanțatoare. Licitația internațională pentru desemnarea antreprenorului nu a fost încă lansată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Valoarea finală a investiției va fi cunoscută după desfășurarea licitației. Potrivit Alei Mîrza, contractul de execuție ar putea fi semnat în martie-aprilie, astfel încât lucrările să înceapă în primăvara anului viitor.