Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

VIDEO ULTIMA ORĂ! Comisia Europeană recomandă statelor UE să susțină cererea Moldovei de stat candidat

17 Iun. 2022, 13:28
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
17 Iun. 2022, 13:28 // Politica //  Realitatea.md

Comisia Europeană a adoptat opiniile pe marginea cererilor Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei de a deveni state membre ale Uniunii Europene și a recomandat statelor membre ale UE acordarea țării noastre a statutului de candidat pentru aderare pe baza înțelegerii că Republica Moldova va întreprinde eforturi adiționale într-o serie de domenii cheie precum reforma justiției, combaterea corupției și administrației publice. Anunțul a fost făcut astăzi, 17 iunie de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.

„E o nouă zi istorică pentru parcursul nostru de aderare la Uniunea Europeană. Astăzi Colegiul Comisiei Europene a adoptat Opiniile pe marginea cererilor Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei de a deveni state membre ale UE. Salut faptul că în Opinia formulată și anunțată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și comisarului pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi, Comisia Europeană a recomandat statelor membre ale UE acordarea țării noastre a statutului de candidat pentru aderare pe baza înțelegerii că Republica Moldova va întreprinde eforturi adiționale într-o serie de domenii cheie precum reforma justiției, combaterea corupției și administrația publică”, se arată în anunțul lui Popescu.

Ministrul de Externe afirmă că, Republica Moldova „aparține Uniunii Europene – este proiectul nostru de țară”.

„Suntem o țară europeană, limba noastră, limba română este o limbă oficială a Uniunii, avem o istorie europeană, cu un sistem politic democratic european. Contăm pe faptul că la Consiliul European în cadrul reuniunii din 23 – 24 iunie, statele membre vor sprijini recomandarea Comisiei Europene, o decizie care ne va ancora la cel mai longeviv proiect al păcii, prosperității și democrației pe continentul european”, conchide Popescu.

Conferința de presă a președintei Von der Leyen și a comisarului Olivér Várhely cu privire la cererile de aderare la UE ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgia poate fi urmărită aici.

Amintim că, la 12 mai, prim-ministra Natalia Gavrilița a transmis ambasadorului UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, cea de-a doua parte completată a chestionarului privind obținerea statutului de țară candidată la UE pentru Republica Moldova.

Chestionarul a fost transmis ambasadorului cu prilejul trecerii Delegației UE într-un nou sediu.

Precizăm că, la data de 22 aprilie, Republica Moldova a înmânat oficial Uniunii Europene primul chestionar completat, după depunerea cererii de intenție de aderare la UE. Cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost semnată de președinta țării, Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și de premierul Natalia Gavrilița la data de 3 martie.

Evenimentele au avut loc, după ce Ucraina și Georgia au transmis Bruxelles-ului cereri similare. Ulterior, la data de 11 aprilie, șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, a recepționat din partea Comisiei Europene chestionarul în baza căruia urmează să fie stabilit gradul de pregătire a Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană.

La 9 iunie, Parlamentul European a cerut acordarea statutului de stat candidat Ucrainei și Republicii Moldova la Consiliul European, care urmează să se desfășoare în perioada 23 – 24 iunie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat, marți, 27 octombrie, că președintele rus Vladimir Putin „ne pune la încercare și testează hotărârea NATO” și a avertizat că Marea Britanie și Alianța Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru scenariul în care „se află în război cu Rusia”, scrie mediafax.ro.

Potrivit The Guardian, el a mai spus că „trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Regatul Unit și NATO se vor afla în război cu Rusia”, aducând în discuțiile afirmațiile făcute de Putin înaintea invaziei din Ucraina, contrare acțiunilor întreprinse ulterior.

„Nu pentru că ne dorim războiul – nu avem nimic împotriva poporului rus și nu dorim un război cu Rusia; NATO este o alianță defensivă –, dar când Putin ne asigură că nu are intenția de a provoca un război cu NATO, ne amintim de ceea ce a spus despre Ucraina cu doar câteva zile înainte de invazie”, a subliniat secretarul britanic al Apărării, potrivit sursei citate.

El a continuat spunând că NATO este pregătită „să apere fiecare centimetru din teritoriul său” și a reitera continuarea sprijinului pentru Ucraina.

„Cu cât suntem mai pregătiți să facem față Rusiei, să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, cu atât este mai puțin probabil să ne regăsim în acel scenariu. Polonia este unul dintre cei mai mari și, cu siguranță, cel mai de încredere prieten al nostru din Europa, iar noi prețuim și apreciem foarte mult această prietenie”, a adăugat Wes Streeting.

Declarațiile acestuia vin după ce în urmă cu două săptămâni, directorul general al MI5, Sir Ken McCallum, a descris Rusia drept „agresorul numărul unu” și a acuzat Moscova că desfășoară un război hibrid, încercând însă să rămână sub pragul care ar putea provoca un răspuns colectiv al NATO.

Potrivit lui McCallum, Kremlinul încearcă să destabilizeze statele europene în timp ce ofensiva sa militară din Ucraina înregistrează progrese reduse, obținute cu costuri foarte mari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova