ÎCS „Premier Energyˮ SRL a decis amânarea până la data de 1 februarie a deconectării notificate ale instalațiilor de alimentare cu energie electrică ce aparțin SA „Apă-Canal Chișinău”.
Potrivit responsabililor, locurile de consum deconectate pe parcursul zilei de 26 ianuarie vor fi reconectate în timpul apropiat.
Decizia respectivă a fost luată în urma asigurărilor oferite de reprezentanții din cadrul Primăriei Chișinău, responsabili de domeniul serviciilor comunale din cadrul Primăriei Chișinău, potrivit cărora sunt depuse eforturi considerabile pentru identificarea soluțiilor de plată a energiei electrice consumate de către SA „Apă-Canal Chișinău”, se arată în nota informativă a Premier Energy.
ÎCS „Premier Energyˮ SRL precizează că, dacă nu vor fi luate măsuri concrete în termenul stabilit, va recurge la deconectarea locurilor de consum de la sursa de alimentare cu energie electrică, fără preavizare suplimentară.
