Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Un avion a dispărut de pe radar în apropierea frontierei cu Venezuela. La bord se aflau 15 persoane

29 Ian. 2026, 07:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
29 Ian. 2026, 07:34 // În Lume //  Realitatea.md

Un avion al companiei aeriene publice Satena, cu 15 persoane la bord, care efectua un zbor pe ruta Cúcuta – Ocaña, în Columbia, a fost declarat dispărut de pe radar de către controlul aerian, în apropierea frontierei cu Venezuela.

Potrivit informațiilor preliminare, este posibil ca aeronava să se fi prăbușit într-o zonă situată între localitățile Ábrego și La Playa de Belén.

Avionul, de tip Beechcraft 1900, era operat de compania privată Searca și avea la bord 13 pasageri și doi membri ai echipajului, scrie News.ro.

„Urma să aterizeze (miercuri) către ora (locală) 12.05 (19.05, ora Republicii Moldova), la Ocaña”, precizează Satena într-un comunicat oficial.

Datele de pe site-ul de urmărire a zborurilor FlightRadar arată că aeronava a fost localizată ultima oară deasupra unei zone muntoase din regiunea Norte de Santander, la o altitudine cuprinsă între 1.000 și 1.300 de metri.

Autoritatea Aeriană columbiană anunță că au fost activate protocoalele de securitate și de căutare. Contactată de AFP, compania Searca a refuzat să ofere comentarii.

La bordul avionului se aflau și un deputat național, precum și un jurist al Tribunalului Păcii din Columbia, instituție creată după Acordul de pace semnat cu fosta gherilă FARC, în 2016, potrivit unui deputat local din Norte de Santander, Wilmer Carrillo.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:09 // Slider //  Ana Panaguța

Până la ora 18:00, aproape 6.000 de persoane au votat în cele șapte localități din Republica Moldova în care astăzi au loc alegeri locale noi și un referendum local.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), în total, 5.960 de alegători și-au exercitat dreptul la vot. Dintre aceștia, 5.384 au participat la alegerile locale noi, rata de participare fiind de 32,61%. În satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 576 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 33,41%.

CEC anunță că procesul electoral se desfășoară fără incidente.

Secțiile de votare vor rămâne deschise până la ora 21:00.

Potrivit Codului electoral, alegerile locale noi și referendumul local sunt considerate valabile dacă la vot participă cel puțin un sfert din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!