Curs valutar
  • EUR
    20.0813
    0.1335%
  • USD
    17.3242
    0.4427%
  • RUB
    0.2053
    0.0974%
  • RON
    3.8207
    0.089%
  • UAH
    0.3890
    0.4627%

Toate știrile

14 septembrie 2026

Un avion rusesc s-a apropiat de coasta germană, venind din Kaliningrad. A fost escortat înapoi de avioane de luptă germane

28 Mart. 2025, 12:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
28 Mart. 2025, 12:00 // În Lume //  Realitatea.md

Un avion rusesc de recunoaştere s-a apropiat, joi, de coasta de nord-est a Germaniei, înainte de a se întoarce în Rusia, escortat de avioane de luptă germane, au anunţat forţele aeriene germane, confirmând, astfel, o informaţie a cotidianului Bild, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Astăzi, a fost activată Quick Reaction Alert (QRA) la Laage”, o bază aeriană în apropiere de Rostock pe coasta Mării Baltice, au anunţat forţele aeriene germane. QRA, „alertă de reacţie rapidă.

Motivul l-a constituit un avion necunoscut deasupra Mării Baltice, care zbura fără plan de zbor şi fără transponder activat”, este un dispozitiv comun al membrilor NATO pentru protejarea spațiului lor aerian, potrivit antena3.ro.

Avioane de luptă Eurofighter germane au decolat pentru a identifica acest avion de recunoaştere, un model Iliuşin Il-20, care a fost apoi „escortat”, precizează forţele aeriene germane, dând publicităţii o fotografie cu avionul respectiv.

Potrivit Bild, aparatul rusesc s-a aflat, joi dimineaţa, „la est de Rugen”, o insulă germană în Marea Baltică, şi se îndrepta în momentul interceptării sale „spre spaţiul aerian german”.

Faptul că transponderul lui era dezactivat făcea să planeze „un pericol considerabil pentru traficul aerian civil”, a mai scris Bild. Cele două avioane germane l-au escortat „pe mai multe sute de kilometri, până când a făcut stânga împrejur şi s-a întors în direcţia regiunii Kaliningrad”, de unde a venit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform unor surse militare citate de Bild, avioane de recunoaştere rusești se apropie „ocazional” de coasta germană, însă fără a încălca spaţiul aerian al Germaniei. Tensiunile din Marea Baltică au sporit după invazia rusească în Ucraina.

Rusia vede în întărirea prezenţei NATO lângă frontierele sale o provocare şi o ameninţare la adresa securităţii sale.

Realitatea Live

Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre

ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura

Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje

Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top

Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”

14 Sept. 2026, 22:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Sept. 2026, 22:42 // Slider //  Ana Panaguța

Parlamentul European a anunţat luni, 14 septembrie, că îşi va deschide un birou la Ottawa ce va avea rolul de a consolida relaţiile parlamentare între Uniunea Europeană şi Canada, potrivit unui comunicat de presă al legislativului european, scrie Digi24.

Decizia a fost luată de Biroul Parlamentului European (compus din preşedintele Parlamentului European, cei 14 vicepreşedinţi şi cei cinci chestori) şi survine cu trei zile înaintea discursului pe care premierul canadian Mark Carney îl va rosti în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, pe 17 septembrie. Ea evidenţiază angajamentul PE faţă de adâncirea dialogului politic şi a cooperării cu Canada.

Biroul de la Ottawa va întări prezenţa PE în Canada, va spori popularizarea în rândul publicului canadian a activităţii Parlamentului European şi va facilita schimburile parlamentare. De asemenea, el va servi ca platformă importantă pentru angajamentul parlamentar în chestiuni de importanţă strategică în creştere atât pentru UE, cât şi pentru Canada, notează Agerpres.

„Într-o perioadă când lumea devine mai impredictibilă, parteneri în deplin acord trebuie să lucreze împreună mai îndeaproape. Europa şi Canada împărtăşesc valori, interese şi un angajament faţă de aceeaşi ordine internaţională bazată pe reguli. Prezenţa noastră în Ottawa va transforma acest parteneriat într-o cooperare parlamentară chiar mai strânsă – de la securitatea transatlantică şi comerţ la Arctica şi toate provocările pe care le întâmpinăm împreună”, a declarat preşedinta PE, Roberta Metsola.

În prezent, Parlamentul European are nouă birouri în exteriorul Uniunii Europene: la Addis Abeba pentru relaţiile cu Uniunea Africană, la Chişinău pentru relaţiile cu întreaga regiune a Parteneriatului Estic, la Jakarta pentru relaţiile cu ASEAN, la Londra pentru relaţiile cu Regatul Unit, la New York pentru relaţiile cu ONU, în Panama pentru relaţiile cu America Latină şi Caraibe, la Tirana pentru Balcanii de Vest, la Washington pentru relaţiile cu SUA şi la Kiev, unde PE a deschis o reprezentanţă oficială, consolidând prezenţa şi sprijinul său în teren.