Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Un bărbat a fost electrocutat la locul de muncă. Medici: A primit arsuri grave

19 Ian. 2024, 11:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
19 Ian. 2024, 11:59 // Societate //  Realitatea.md

Un bărbat în vârstă de 53 de ani din Chișinău a primit arsuri grave după ce s-a electrocutat la locul de muncă. Incidentul a fost înregistrat pe data de 18 ianuarie, iar după apelul la Dispeceratul comun de urgență al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), medicii au ajuns la locul solicitării în doar șapte minute.

„La locul solicitării a fost depistat pacientul în poziție șezând în microbuzul de serviciu cu arsuri prin electrocutare. Din datele preliminare s-au constat circumstanțele tragicului incident: angajatul a fost electrocutat accidental cu curent electric de tensiune înaltă la locul de muncă. Colegii de serviciu au apelat la Serviciul 112.

La evaluare s-a stabilit: pacient în stare extrem de gravă, șoc cu arsuri a feței gr. III-IV, membrelor superioare gr. III-IV, regiunea posterioară a trunchiului gr. III-IV și membre inferioare gr. III-IV”, se arată în comunicatul CNAMUP.

Responsabilii precizează că pacientul a primit asistența medicală de urgență, iar ulterior a fost transportat la Centrul de combustie din cadrul IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 14:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
30 Oct. 2026, 14:30 // Societate //  Valentina Buza

Doi studenți de la Universitatea de Stat din Moldova și doi de la Universitatea Tehnică a Moldovei au primit burse regale oferite de Familia Regală a României. Ceremonia de decernare s-a desfășurat în Sala Tronului de la Palatul Regal din București, transmite IPN.

Bursa regală are o valoare totală de o mie de euro și este acordată anual, pentru un an de studii.

Astfel, Bursa Regele Ferdinand i-a revenit studentului Vasile Pleșca, de la Universitatea de Stat din Moldova, iar Bursa Regina Maria, studentei Iana Grițco, de la aceeași instituție.

Totodată, Bursa Regele Mihai I i-a fost acordată studentului Gabriel Cușmenco, de la Universitatea Tehnică a Moldovei, iar Bursa Regina Ana, studentei Tatiana Turtureanu, de la aceeași universitate.

Distincțiile au fost acordate de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Principele Radu, în cadrul ceremoniei de conferire a distincțiilor regale unor personalități și instituții din România și Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!