Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

26 septembrie 2026

Un bărbat condamnat anterior pentru violență riscă să ajungă din nou după gratii. Ce i-a făcut soției și fiului său

07 Nov. 2025, 09:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
07 Nov. 2025, 09:57 // Societate //  Cătălina Boico

Un bărbat de 41 de ani din Fălești a fost trimis în judecată pentru două episoade de violență în familie, comise în luna septembrie 2025.

„În seara zilei de 6 septembrie 2025, inculpatul, aflându-se la domiciliul său dintr-un sat al raionului Fălești, a inițiat un conflict cu soția sa, din motiv că aceasta i-a interzis să consume alcool. Bărbatul s-a enervat și a aplicat suprafața fierbinte a unui fier de călcat pe brațele și picioarele femeii.

Potrivit raportului de expertiză, femeii i-au fost provocate leziuni corporale medii. Expertiza medico-legală a stabilit că hiperpigmentările reprezintă 8-10% din suprafața corpului victimei. La doar 10 zile distanță, pe 16 septembrie 2025, inculpatul și-a amenințat fiul minor cu un cuțit în preajma unei stații PECO. După incident, minorul, speriat, a fugit de la fața locului, rămânând într-o stare de panică și teamă față de propriul tată”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Generală (PG).

Persoana nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnată pentru fapte similare de violență. Potrivit PG, pentru primul episod infracțional, bărbatul riscă până la 6 ani de închisoare, iar pentru al doliea episod – până la 4 ani de detenție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Bărbatul și-a recunoscut parțial faptele, declarând că a agresat soția și a amenințat fiul său minor, însă a încercat să le justifice prin supărarea pe soție și intenția de a-și educa în așa mod fiul.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
26 Sept. 2026, 18:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Sept. 2026, 18:35 // Slider //  Daniela Baranovschi

Nivelul apei în râul Nistru a scăzut considerabil în nordul Republicii Moldova, pe fondul lipsei de precipitații din Ucraina. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, spune că la stația de captare de la Cosăuți nivelul apei a coborât deja cu 10 centimetri, însă în prezent nu există un pericol pentru aprovizionarea cu apă.

„Situația se agravează. Lipsa de precipitații din Ucraina ne afectează tot mai mult. Nivelul apei în râul Nistru în nordul țării a scăzut considerabil. Imaginea surprinsă este de astăzi, la postul hidrologic de la Naslavcea”, a declarat ministrul Mediului sâmbătă, 26 septembrie.

Hajder a precizat că autoritățile țin legătura cu operatorul stației de captare de la Cosăuți și monitorizează permanent situația.

„Suntem în contact cu operatorul de la stația de captare din Cosăuți, unde nivelul apei a scăzut deja cu 10 cm. În acest moment, nu există niciun pericol”, a spus ministrul.

Totodată, acesta le-a cerut operatorilor de apă și canalizare să urmărească atent debitele râurilor și să anunțe Centrul Național de Management al Crizelor și Ministerul Mediului dacă au nevoie de sprijin.

„Monitorizăm continuu situația. Solicit tuturor operatorilor de apă-canal să urmărească atent debitele și să comunice direct Centrului Național de Management al Crizelor și Ministerului Mediului orice sprijin necesar, pentru a asigura aprovizionarea neîntreruptă a cetățenilor cu apă potabilă”, a mai transmis Hajder.

Ministrul a îndemnat populația să consume apa rațional și a anunțat că va reveni cu informații privind evoluția situației.

Republica Moldova a intrat, începând cu 26 septembrie, în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic, pentru o perioadă de 60 de zile. Măsura a fost instituită pe fondul riscurilor privind aprovizionarea cu energie și apă, inclusiv al deficitului hidrologic persistent de pe Nistru și Prut.

În perioada stării de urgență, apa disponibilă va fi direcționată cu prioritate către populație, spitale, instituții sociale și de învățământ, serviciile de urgență și infrastructura critică. Totodată, sunt prevăzute restricții privind captarea apei din Nistru și Prut pentru irigații, precum și folosirea apei potabile pentru irigarea spațiilor verzi, spălarea străzilor sau umplerea piscinelor.

Autoritățile au pregătit și soluții pentru eventualitatea agravării situației, inclusiv pompe de mare capacitate, sonde arteziene și alte surse subterane de rezervă. În localitățile în care alimentarea centralizată ar fi afectată, apa ar putea fi distribuită cu mijloace mobile.