Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Un cetățean „i-a mulțumit” lui Radu Marian, în direct la TV, pentru salariile profesorilor: „A fost acea pătură care v-a susținut”

24 Dec. 2025, 13:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
24 Dec. 2025, 13:15 // Societate //  Realitatea.md

Un cetățean a intervenit telefonic, în direct, în cadrul emisiunii Forum de la Vocea Basarabiei, criticând modul în care autoritățile au gestionat promisiunile privind majorarea salariilor profesorilor și acuzând guvernarea că s-a folosit de sprijinul cadrelor didactice în campaniile electorale, fără a le oferi ulterior suficiente rezultate.

„Mi-e greu să vă mulțumesc, dar totuși încerc să vă mulțumesc în ghilimele că ați găsit totuși posibilitatea ca să majorați acel salariu, nici nu pot să-l numesc mediu, dar minim – pentru profesori”, a spus interlocutorul.

Acesta a afirmat că profesorii au constituit o bază importantă de susținere electorală și că ulterior li s-a cerut să mai aștepte.

„De la independență încoace, tot s-a lovit, s-a lovit în pătura respectivă pe la toate tipurile de alegeri, începând de la prezidențiale și terminând cu locale, vreau să știți foarte bine că a fost acea pătură care v-a susținut pe segmentul electoral și acum dumneavoatră ieșiți și ne spuneți că ar fi normal ca să reducem. Dar patru ani de zile, iar în al cincilea an, dumneavoastră n-ați știut ce trebuie să faceți, n-ați văzut ce salarii au”, a declarat el.

 

În replică, deputatul Radu Marian a declarat că autoritățile sunt conștiente de nemulțumirile profesorilor și a reiterat că, în ultimii ani, au fost operate majorări salariale.

„Noi înțelegem nemulțumirile profesorilor. Noi am depus niște eforturi importante în ultimii patru ani să majorăm salariile profesorilor. Majorarea cumulativă a fost de aproximativ 50-55%. E clar că asta nu e suficient, pentru că a fost și inflația, dar vrem să avem ami multe investiții, vrem să avem o creștere economică, vrem să adoptăm o nouă lege a salarizării și în a doua jumătate a anului să venim cu o majorare mai consistentă pentru profesori.

Și deja să avemun program mai regulat de majorare a salariilor, ca în următorii patru ani, totuși să ajungem la nivelul în care salariul mediu al unui cadru didactic să ajungăla nivelul salariului mediu, pentru că astăzi este sub… Și o să venimtotuși cu o creștere mai mare decât am putea să venim acum la început de an. Oricum, au tot dreptul să fim nemulțumiți”, a spus Marian.

Reamintim, majorarea salariilor profesorilor este planificată pentru 1 septembrie 2026, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării. Precizarea a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în contextul discuțiilor purtate cu sindicatele și în comisiile parlamentare.

Anterior, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a confirmat că profesorii nu vor beneficia de creșteri salariale de la 1 ianuarie 2026, din cauza constrângerilor bugetare și a priorităților Guvernului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.

Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.

Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!